Autorităţile fac planuri pentru o legătură feroviară Ploieşti - Otopeni

Autorităţile fac planuri pentru o legătură feroviară Ploieşti - Otopeni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile din Prahova discută cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai CFR o iniţiativă de introducere a unei linii feroviare care să lege municipiul Ploieşti de aeroportul Otopeni.

Ideea pleacă de la faptul că municipiul este un important nod feroviar, unul dintre cele mai mari din România, tranzitat de trenurile care circulă spre Bucureşti venind atât dinspre Moldova cât şi dinspre Transilvania şi vestul ţării, autorităţile argumentând că ar fi mult mai simplu pentru călătorii care au nevoie să ajungă la Otopeni să vină pe o linie specială dinspre Ploieşti, decât să meargă până la Gara de Nord din Capitală şi de acolo să se întoarcă înspre aeroport, pe linia de tren deja existentă.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Apostol, a avut în această săptămână o întrevedere cu oficiali din CFR cu privire la mai multe subiecte legate de circulaţia feroviară din Prahova, de la nevoia unor intervenţii şi îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă la trecerile la nivel cu calea ferată şi până la acest proiect de viitor. "Ne dorim un parteneriat între Consiliul Judeţean şi CFR prin care să legăm Ploieştiul de Otopeni, având în vedere că Prahova este un nod feroviar important, iar această linie ar putea ajuta mult la dezvoltarea judeţului. Primul pas va fi să încercăm să vedem dacă sunt soluţii tehnice deja existente. Din câte am înţeles, există unele căi ferate industriale în zona Otopeniului, trebuie văzut dacă se pot lega", ne-a declarat vicepreşedintele Cristian Apostol.

Discuţiile au vizat şi realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară deja existentă, inclusiv cu psoibilitatea atragerii unor finanţări europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reprezentanţii CFR anunţând cu această ocazie că în prezent lucrează la documentaţia tehnică pentru un proiect de reabilitare a liniei Ploieşti-Buzău, care ar urma să intre în lucru în 2022. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova a mai adus în discuţie şi situaţia trecerilor la nivel cu calea ferată unde există probleme de vizibilitate sau au fost semnalate defecţiuni ale sistemelor de avertizare, convenind ca Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean să transmită către CFR un referat detaliat pe această temă.

Image