Primăria Ploiești a anunțat ințiativele care vor beneficia de finanțare prin proiectul de bugetare participativă care presupune alocarea a 5% din bugetul de investiții al municipiului Ploiești unor propuneri venite din partea cetățenilor.
“În urma analizării voturilor înregistrate pe platforma on-line, s-a constatat că 4 proiecte propuse se încadrează pentru prevedere bugetară în suma alocată prin Bugetarea Participativă. Ca urmare, toate aceste proiecte vor fi incluse în lista de investiții și vor fi derulate de municipalitatea ploieșteană”, a informat municipalitatea.
Proiectele câștigătoare sunt:
Optimizare zona parcare autovehicule – zona Malu Roșu str. Sergent Mateescu Gheorghe
Valoare estimată: 165.000 lei
Amenajări propuse
- Loc de recreere în zona blocuri 1 – 2 cu spaţiu verde, flori şi alei pietonale, bănci, coşuri
- Suprafeţe amenajate cu dale înierbate
- Locuri de parcare marcate: 135 locuri de parcare
- Modernizare loc joacă str. Brancioc cu complex de joacă, bănci și coşuri de gunoi
- Modernizare loc joacă Aleea Turmelor
Siguranță! Fără entorse!
Valoare estimată: 255.000 lei
Amenajări propuse
Asfaltarea aleilor de acces pe domeniul Liceului “Toma Socolescu”, pentru asigurarea accesului în siguranţă spre toate cele trei clădiri şi spre terenul de sport (modernizare alei şi căi de acces, bănci, coşuri gunoi, amenajare teren sport).
Amenajarea curții interioare a Colegiului Național „I. L.Caragiale” Ploiești
Valoare estimată: 103.000 lei
Amenajări propuse
- zonă pentru activităţi didactice în aer liber
- bănci
- coşuri gunoi
- stâlpi de iluminat cu panou fotovoltaic
- sistem supraveghere video cu două camere
Student Garden
Valoare estimată: 44.000 lei
Amenajări propuse:
- Pavilion de grădină cu acoperiş dublu din metal
- pergolă din lemn cu bancă
- bănci
- coș gunoi
- amenajări peisagistice
Sursa foto: Google Street View