Cât de mulțumit ești de transportul public de persoane din Prahova? Chestionar on-line lansat de ADI „Mobilitate”, în pregătirea viitoarei strategii

adi mobilitate chestionar transportul public

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Mobilitate” Prahova a lansat un chestionar on-line privind transportul public de persoane la nivelul județului. Răspunsurile navetiștilor vor fi avute în vedere la întocmirea viitoarei strategii în domeniu.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Mobilitate Prahova” derulează, în această perioadă, o consultare publică prin intermediul unui chestionar adresat cetățenilor. Obiectivul principal este colectarea de opinii și sugestii referitoare la transportul public, pentru ca acesta să răspundă cât mai bine nevoilor comunității, anunță Consiliul Județean Prahova.

Potrivit autorităților județene, datele rezultate vor sta la baza Strategiei de operaționalizare a serviciului de transport public de persoane în arealul ADI Mobilitate Prahova. Este vorba despre documentul ce va fundamenta modul de organizare și gestionare a acestui serviciu esențial pentru locuitorii din județ.

Chestionarul poate fi completat AICI.

„Toate răspunsurile sunt anonime. Fiecare opinie contează și va contribui direct la construirea unui transport public mai eficient, sigur și accesibil pentru întreaga comunitate”, au punctat reprezentanții CJ Prahova.

Ilustrație arhivă