fbpx

CALDURA PLOIESTI | Termo a cerut majorarea tarifului la gigacalorie

CALDURA PLOIESTI | Termo a cerut majorarea tarifului la gigacalorie

Operatorul sistemului centralizat de termoficare a solicitat ajustarea tarifului pe gigacalorie (Foto: Arhiva Telegrama)

Image
Image

CALDURA PLOIESTI Operatorul sistemului centralizat de termoficare a solicitat ajustarea tarifului pe gigacalorie, care s-ar putea aplica din primăvară. Nu doar această creştere ar trebui să-i sperie pe ploieşteni, ci şi faptul că din aprilie se opreşte subvenţia.

CALDURA PLOIESTI Conducerea Termo Ploieşti a început demersurile pentru ajustarea tarifului pentru gigacalorie. Măsura era una aşteptată, în condiţiile în care operatorul municipal, care a preluat sistemul prin delegare directă în octombrie, a fost obligat să funcţioneze în primele luni de contract pe baza ultimului tarif avizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Avizul în cauză, pentru tariful de 605 lei, fusese dat încă de pe vremea Veolia Energie, cu aproximativ un an în urmă, şi este evident că nu mai este de actualitate, în contextul în care de atunci şi până acum au crescut considerabil preţurile la energie.

Anunţul privind începerea demersurilor de ajustare a fost făcut de consilierul local Aurelian Tudor, fost membru în AGA la Termo Ploieşti, cu prilejul unei întâlniri cu sindicaliştii din cadrul firmei de termoficare. Acesta a precizat că reprezentanţii societăţii au trimis o serie de documente către ANRE, care urmează să calculeze noul tarif pe baza istoricului de consum din ultima perioadă.

La momentul actual nu există o estimare clară privind valoarea la care ar urma să se ajungă. Dacă ar fi să încercăm să ghicim, pe baza discuţiilor cu mai mulţi oameni din domeniu, ne-am putea aştepta la un viitor tarif undeva în jurul sumei de 1.000 de lei pe gigacalorie. Cel mai probabil, dacă Termo va trimite toate documentele către ANRE până la finalul acestei luni, ţinând cont de perioada necesară pentru calcule şi pentru asigurarea transparenţei decizionale, noul tarif ar putea să fie aprobat undeva în luna martie.

CALDURA PLOIESTI | Subvenţia ar putea fi eliminată

Faptul că acest calcul se face pe baza istoricului din ultima perioadă riscă să încurce şi mai mult lucrurile, pentru că Termo nu a folosit până acum turbina moştenită de la Veolia Energie şi nu a primit de la Consiliul Judeţean grupurile energetice 5 şi 6 din CET Brazi, care pot să asigure cogenerarea de energie electrică, lucru care, implicit, din veniturile încasate, ar fi permis menţinerea tarifului pentru gigacalorie la o valoare mai scăzută.

O şi mai mare problemă este că, pe lângă majorarea tarifului general, urmează să înceteze şi acordarea subvenţiei de la bugetul local.

În momentul de faţă, ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat plătesc un tarif de aproape 187 de lei pe gigacalorie, fără TVA. Diferenţa dintre preţul de producţie şi cel facturat populaţiei este acoperită prin subvenţie de la bugetul local. Cea mai recentă hotărâre adoptată de Consiliul Local Ploieşti în acest sens este din decembrie 2022 şi vizează acordarea subvenţiei până la 31 martie 2023.

CALDURA PLOIESTI Mai trebuie ţinut cont că există o lege care obligă la desfiinţarea subvenţiei generale şi acordarea unor ajutoare doar pentru consumatorii consideraţi din categorii vulnerabile. Legea a tot fost amânată în ultimii ani, astfel ajungându-se să se mai poată acorda subvenţii şi în această iarnă. Totuşi, la cum stau lucrurile în prezent, presupunând că n-o să mai apară altă amânare, aceasta ar fi şi ultima iarnă în care se mai poate întâmpla acest lucru.

Asta înseamnă că, în cel mai negru scenariu, ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat ar putea ajunge să plătească pentru încălzire, în iarna 2023-2024, de vreo cinci ori mai mult decât în prezent, cu menţiunea că există, totuşi, foarte multe variabile în acest calcul, de la tariful propriu-zis care ar urma să fie avizat de ANRE şi până la posibilitatea de acordare a subvenţiei.

Ajustarea tarifului la gigacalorie este solicitată în contextul în care cheltuielile cu materia primă la nivelul sistemelor municipale de termoficare au crescut substanţial în ultimul an. La asta se adaugă şi faptul că reţeaua de termoficare, lipsită ani la rând de investiţii majore, are pierderi importante, estimate de autorităţi la peste 50%.

Pe lângă majorarea tarifului, există şi riscul ca autorităţile să nu mai poată acorda subvenţie de la bugetul local, conform unei legi mai vechi, care a tot fost amânată în România. Dacă nu mai apare o altă amânare, iarna actuală ar urma să fie ultima în care se acordă subvenţie, ceea ce ar însemna că din sezonul rece 2023-2024 ploieştenii racordaţi la sistemul cenralizat ar urma să plătească integral un tarif majorat. Faţă de preţul facturat populaţiei în prezent, cheltuielile de încălzire ar putea fi de peste cinci ori mai mari.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.