Carmen Gheorghe a revenit în funcția de director, la Poliția Locală Ploiești

carmen gheorghe poliția locală ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Din această săptămână, funcția de director al Poliției Locale Ploiești a fost preluată de Carmen Gheorghe. Aceasta a revenit de fapt pe post, după ce în 2017 a fost suspendată, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un dosar de corupție. Gheorghe a fost achitată definitiv, printr-o hotărâre pronunțată la începutul acestei săptămâni.

„Primarul Mihai Polițeanu a dispus încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu a doamnei Carmen Daniela Gheorghe și reluarea activității acesteia în funcția publică de conducere. 
 
Carmen Daniela Gheorghe a fost director general al Poliției Locale Ploiești încă din 2005, fiind responsabilă de punerea bazelor acestei instituții, ocupând funcția de director general prin promovarea concursului organizat în acest sens”, a fost anunțul făcut de Primăria Ploiești după ce Curtea de Apel Ploiești a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul în care Gheorghe a fost judecată împreună cu fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.

Primarul Mihai Polițeanu a anunțat, în primele zile de la preluarea mandatului, înlocuirea directorului Poliției Locale Ploiești cu Adrian Vaida, precizând că acesta va ocupa funcția temporar, până la finalizarea procesului în care era judecat directorul suspendat al instituției. 

 

Image