Varianta discutată de autorități, în ultimele zile, pentru rezolvarea crizei privind asigurarea serviciului de termoficare în municipiu (furnizarea curentă de apă caldă și asigurarea încălzirii, în sezonul rece), este ca RASP Ploiești (Regia Autonomă de Servicii Publicii) să preia această sarcină. Opțiunea a fost enunțată de președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, miercuri seară, și contestată imediat de primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Ulterior, RASP și Primăria Ploiești au transmis informări în care au detaliat de ce, la acest moment, propunerea nu este viabilă, dar și care ar fi condițiile legale în care s-ar putea pune în aplicare această soluție.
Într-o informarea transmisă de RASP Ploiești, conducerea Regiei arată că, în prezent, în ceea ce privește serviciul de termoficare, atribuțiile acesteia sunt de a monitoriza activitățile ce fac obiectul contractului și programele de investiții în relația cu operatorul.
Condițiile legale în care RASP Ploiești ar putea prelua serviciul de termoficare
“Activitatea de alimentare cu energie termică în sistem centralizat este reglementată de Legea 51/2006 actualizată cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că RASP nu derulează proiecte de investiții derulate din fonduri europene, soluția pentru asigurarea acestui serviciu de utilitate publică ar putea fi transformarea Regiei Autonome de Servicii Publice în societate comercială sau înființarea unui nou operator economic”, precizează documentul.
{showtime 28}“Având în vedere propunerea președintelui Consiliului Judeţean Prahova, lansată aseară în spațiul public, în cadrul ședinței informale de Consiliu Judeţean, de preluare de către RASP Ploieşti a prestării serviciului de termie de la CET Brazi – producere şi distribuție primară energie termică – am solicitat specialiștilor din cadrul regiei să își exprime punctul de vedere cu privire la propunerea domnului Iulian Dumitrescu.
De asemenea, am avut discuții cu juriștii şi cu specialiștii în domeniul achizițiilor publice din cadrul primăriei pentru a găsi cadrul legal prin care se poate face o astfel de preluare.
Concluzia finală a fost că o preluare a serviciului public de alimentare cu energie termică de către RASP, aşa cum propune preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, «în 24 de ore», este una ilegală, încălcându-se prevederile art. 28 alin. 3 din Legea 51/2006, având în vedere că RASP nu derulează în prezent proiecte cu finanțare europeană:
«(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), serviciile de utilități publice pot fi furnizate/prestate şi de regii autonome de interes local sau județean, reglementate de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome şi societăți comerciale, cu modificările ulterioare, numai dacă acestea mai au în derulare proiecte de investiții cofinanțate din fonduri europene, până la finalizarea acestora»”, susțin reprezentanții Primăriei Ploiești.
Concluziile au fost formulate după o nouă ședință informală a Consiliului Local Ploiești care a avut loc joi seară.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!