Ca reacție după votul din ADI Deșeuri pentru majorarea tarifelor la salubritate, primarul Andrei Volosevici a anunțat că Ploieștiul are, în acest moment, două variante de acțiune.
În opinia edilului, municipiul poate fie să rezilieze contractul de salubritate, fie să iasă din ADI Deșeuri.
În conferința de presă susținută joi, la mai puțin de 24 de ore după ședința ADI, primarul municipiului, Andrei Volosevici, a amintit că fusese împuternicit de Consiliul Local Ploiești să se abțină de la vot și că "majorarea tarifului din Ploiești a fost decisă de 14 comune și de Consiliul Județean".
Primarul Volosevici a declarat că, în oprinia sa, procedura folosită nu respectă statutul Asociaţiei de Dezviltare Intercomunitară şi că tariful aprobat miercuri de Adunarea Generală a Asociaţilor nu respectă planul tarifar anterior, adoptat în 2018. "Cinstit, în momentul acesta mă gândesc la ce aş putea face şi sunt două posibile reacţii. Prima, ieşirea din ADI, propunerea către Consiliul Local să începem procedurile, pentru că va trebui să facem un referendum, va trebui să facem o rectificare. Mi se pare că uşor dar sigur ajungem să fim anexa la contract a acestui judeţ. Gândiţi-vă că, pe fond, 14 comune şi Consiliul Judeţean au decis majorarea tarifului la Ploieşti! Noi luând act de lucrul acesta. Am observat că punctul legat de rezilierea de contract a dispărut de pe ordinea de zi a ADI. Notificarea prin care Rosalul să-şi plătească redevenţa pe anul 2021 este de fapt o modalitate de a ne prefacem că nu înţelegem, pentru că, de fapt, cea mai simplă modalitate de reziliere a contractului - în contextul în care primarii, venind într-o şedinţă AGA, decid lucrul acesta având în spate hotărâri ale Consiliului Local- era să se constate, în baza contractului, faptul că nu s-a plătit redevenţa şi atunci nu era niciun fel de problemă", a declarat primarul municipiului Ploieşti, amintind că deja a primit o împuternicire din partea Consiliului Local să voteze pentru reziliere la nivelul ADI.
Vă reamintim că, în ședința de miercuri seară, ADI Deşeuri a votat pentru majorarea tarifului de salubritate în peste 30 de localităţi din Prahova. La Ploiești va fi aplicat un tarif de 16,39 lei/persoană/lună.