Consilierii locali au aprobat reducerea salariilor în Primăria Ploiești și în instituțiile subordonate. Mihai Polițeanu: „Dacă nu luăm măsuri de echilibrare bugetară se va ajunge la disponibilizări în masă”

hotărâre reducerea salariilor primăria ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O ședință extraordinară a Consiliului Local a avut loc vineri, la Ploiești, cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi fiind cel privind reducerea salariilor pentru angajații din Primăria Ploiești și din instituțiile subordonate. Sindicaliștii reclamă că nu au existat negocieri, ci doar informări pe acest subiect, iar măsura nu va ajuta semnificativ bugetul local. În replică, primarul municipiului. Mihai Polițeanu, a avertizat că municipiul este în „colaps financiar” și că, fără măsuri de echilibrare a bugetului, datoriile vor crește, iar în scurtă vreme se va ajunge inclusiv la disponibilizări în masă.

Proiectul privind reducerea salariilor, supus dezbaterii în Consiliul Local Ploiești, a propus diminuarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare de la 5% la 1%, începând de la 1 aprilie, dar și acordarea suplimentară a unor zile de concediu de odihnă, pentru personalul din Primăria Ploiești și din serviciile și instituțiile publice subordonate. Pentru personalului din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, propunerea a fost ca sporul să fie diminuat astfel încât venitul corespunzător funcției ocupate să fie egal cu cel al personalului amintit anterior. Măsurile au fost propuse pentru a fi aplicate angajaților Primăriei, Poliției Locale, Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor, Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, Administrației Parcului „Constantin Stere”, Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești și Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești.

Sindicat: „Problema deficitului bugetar nu trebuie rezolvată prin reduceri de salarii sau tăieri de posturi”

Mai mulți sindicaliști din cadrul SAPAS au luat parte la ședință. Aceștia amenință că vor ataca în instanță hotărârea de reducere a salariilor și vor protesta împotriva deciziei luate ieri.

„Dorința noastră este să ne susținem punctul de vedere în fața consilierilor locali și să demontăm planul primarului de a reduce salarii și de a trece la destituiri în mod nejustificat. Nu s-a purtat un dialog cu organizația sindicală, a fost mai mult o informare din partea Primăriei că se va întâmpla acest lucru. Vreau să-i atag atenția domnului primar că nu poate asigura funcționarea orașului Ploiești fără niște instituții publice foarte bine conturate și reprezentate numeric. Domnul primar ascunde că există  un deficit de personal la nivelul tuturor instituțiilor publice și, mai mult, a venit cu o umflare a anvelopei salariale, în mod nejustificat, mai ales că pe site-ul ANFP există 50 de posturi de consilier postate, pentru aparatul Primăriei și instituțiile subordonate.

Luăm în calcul să demarăm proteste, precum și atacarea și suspendarea hotărârii dacă va trece în formula propusă de domnul primar.

VIDEO 🎦 Dezbatere publică privind bugetul Ploieștiului pe anul 2025. Primarul Mihai Polițeanu a propus disponibilizări, reducerea salariilor și tăieri masive de cheltuieli la TCE și Termo Ploiești

Deficitul de personal este de aproximativ 20% din numărul de locuri care ar fi trebui ocupate pentru ca activitatea în Primărie și în instituțiile subordonate să fie eficientă.
Problema deficitului bugetar nu trebuie rezolvată prin reduceri de salarii sau tăieri de posturi. Nu este vina angajaților că în precedentele, poate și în actuala administrație s-au creat datorii. Noi ne-am văzut de treabă, am dat examen pe posturi, nu există niciun temei. Vreau sa atrag atenția domnului primar și consilierilor că, prin acest demers, își bat joc de 3000 de familii de ploieșteni”, a avertizat președintele Sindicatului Administrației Publice și Asistenței Sociale Ploiești (SAPAS), Radu Florian.

Mihai Polițeanu: „Sensul existenței Primăriei Ploiești este să asigure servicii publice de calitate. Nu suntem aici să încasăm salarii”

În replică, primarul Ploieștiului a prezentat, pe scurt, modul în care a fost structurat bugetul Ploieștiului și al instituțiilor subordonate, pentru anul 2025, subliniind necesitatea reducerii cheltuielilor de funcționare.

„Situația sintetizată a municipiului Ploiești este colaps financiar. Veniturile sunt mai mici în 2025 decât necesarul de funcționare cu aproximativ 180 - 190 milioane de lei. Se impun măsuri de optimizare a cheltuielilor. Sensul existenței Primăriei Ploiești nu este propria sa funcționare, propria sa existență. Sensul este să asigure servicii publice de calitate, care la acest moment lipsesc cu desăvârșire. Nu suntem aici să încasăm salarii. Vorbeați de 3.000 de familii. Mă sperie cifra asta, că sunt 3.000 de angajați. Eu mă gândesc la 180.000 de ploieșteni, la cum arată orașul ăsta și la serviciile publice de calitate. Cine dorește să muncească o să muncească”, a transmis edilul.

Acesta a răspuns și acuzațiilor lansate de sindicaliști. „Proiectul a fost pe site-ul Primărie, au fost distribuite pe grupuri politice și au existat foarte multe discuții. Nu există că nu a existat transparență. De-a lungul discuțiilor au fost tot felul de modificări. În sensul legii, vorbim despre o ordonanță de austeritate care reglementează un nivel superior. Veți merge în instanță, este dreptul dumneavoastră și vom vedea acolo. Dacă nu luăm aceste măsuri nu se înmulțesc banii, iar în pasul doi va interveni voința politică, adică voința mea ca primar. Nu se pune problema ca pe parcursul acestui an să dăm țepe la bănci, să nu ne plătim facturi și să îngropăm în continuare acest oraș. Realitatea este că se va ajunge la disponibilizări în masă dacă nu luăm aceste măsuri de echilibrare bugetară”, a avertizat Polițeanu. 

Primarul a subliniat că măsurile sunt temporare, inclusiv textul hotărârii privind reducerea salariilor precizând că prevederile se aplică „până la aprobarea bugetului pe 2026”, când discuția ar urma să fie reluată.

Hotărârea a fost adoptată de Consiliul Local, la fel și cele ulterioare, privind bugetul local și bugetele instituțiilor subordonate, pe anul 2025.

Ședința integrală poate fi urmărită mai jos:

 

Image
Image