Consiliul Judeţean Prahova speră să primească suplimentări de fonduri de la Guvern pentru calamităţile nereparate la timp

Consiliul Judeţean Prahova speră să primească suplimentări de fonduri de la Guvern pentru calamităţile nereparate la timp

După ce a reclamat că a „moştenit”, de la fosta, proiecte finanţate dar nepuse în practică de reparare a unor drumuri afectate de calamităţi, conducerea actuală a Consiliului Judeţean Prahova încearcă să obţină o suplimentare de la Guvern, argumentând că între timp problemele s-au înrăutăţit şi că sumele primite iniţial nu mai sunt suficiente.

Situaţia, conform informaţiilor oferite în primele luni de la preluarea mandatului de vicepreşedintele Dumitru Tudone, stă în modul următor: autorităţile judeţene au constatat pagube produse de calamităţi, au cerut bani din Fondul de Intervenţie al Guvernului pentru a face reparaţiile necesare, i-au primit, însă n-au făcut şi lucrările. Sau cel puţin nu la toate drumurile. Asta a făcut ca sumele, intrate cu destinaţie precisă în bugetul Consiliului Judeţean Prahova, să se „rostogolească” de la un an la altul, cel mai vechi proiect fiind din 2014, în timp ce situaţia din teren a continuat să se deterioreze. Practic, pe de o parte pe fondul agravării problemelor naturale, pe de altă parte pe fondul creşterii unor costuri în domeniul construcţiilor, banii primiţi acum câţiva ani pentru remedierea unor probleme nu mai sunt suficienţi acum.

Şi aşa ajungem cu povestea în zilele noastre. Cu un buget pe 2021 departe de a fi cel mai optimist, conducerea Consiliului Judeţean Prahova speră să obţină o suplimentare de fonduri tot de la Guvern, în speranţa că va rezolva respectivele probleme cauzate de alunecări de teren. Un prim obstacol, pe orice logică, va fi să demonstreze că situaţiile declarate urgente în 2014 şi apoi ignorate încă mai sunt urgente. „Îmi este greu să-mi explic de ce precedenta conducere nu a executat aceste lucrări la momentul potrivit şi nici nu aş vrea să intru în speculaţii. Cert este că sumele au fost date prin hotărâri de Guvern în baza unor situaţii de urgenţă. Banii au venit cu destinaţie precisă, sumele rămân prinse în buget, însă nu mai sunt suficiente pentru executarea lucrărilor. Direcţia Tehnică din cadrul instituţiei a început noi verificări la faţa locului în toate aceste zone, ca să vedem dacă au apărut şi alunecări ulterior momentului primelor constatări, astfel încât să putem argumenta nevoia unor alocări suplimentare. Am găsit această problemă, încercăm s-o deblocăm, am făcut primii paşi”, ne-a declarat Cristian Apostol, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, anunţând intenţia instituţiei de a solicita o suplimentare a sumelor alocate prin Fondul de Intervenţie al Guvernului.

Acesta a mai precizat că, potrivit unor estimări, suma actualizată necesară pentru finalizarea respectivelor lucrări s-ar ridica la 90 de milioane de lei. Informaţia vine în condiţiile în care, în luna ianuarie, celălalt vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, declara că a găsit proiecte în valoare de 58 de milioane de lei nepuse în aplicare, aceşti bani fiind practic „rostogoliţi” de la un an la altul, sub formă de excedent, încărcând bugetul instituţiei aproape în mod artificial câtă vreme au venit cu o destinaţie precisă, dar nu mai sunt suficienţi pentru destinaţia respectivă.

Contactat la momentul respectiv, preşedintele CJ Prahova din mandatul 2016-2020, Bogdan Toader, explica pentru „Telegrama” că a fost vorba de un volum mare de lucrări de reparaţii în urma calamităţilor şi că unele proiecte au ajuns să înregistreze întârzieri, dând vina şi pe procedurile greoaie din administraţia românească.

Image
Image
Image