VIDEO 🎦 Primar Câmpina: „Problemele nu vor fi remediate mai devreme de ziua de luni”. Măsurile luate în municipiu, cât timp alimentarea cu apă este oprită

măsuri criză apă câmpina

Alimentarea cu apă la Câmpina și celelalte localități alimentate din Stația de Tratare Voila nu a fost reluată sâmbătă după-amiază, la termenul anunțat de ESZ. În plus, din datele de până acum, criza s-ar putea prelungi până luni sau chiar mai mult. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a fost convocat, sâmbătă seară, pentru a adopta măsuri de urgență. În funcție de evoluția situației, este posibil ca unitățile de învățământ din municipiu să nu funcționeze marți, pe 2 decembrie.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a fost convocat, sâmbătă seară, de primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, după ce, „contrar informațiilor inițiale, furnizarea apei nu a fost reluată, iar municipiul se confruntă în continuare cu sistarea totală a alimentării cu apă potabilă și menajeră”.

„Conform informațiilor oficiale comunicate, furnizarea apei nu poate fi reluată în cursul zilei de duminică, din cauza persistenței problemelor tehnice la infrastructura de captare și distribuție”, au transmis, la finalul ședinței, reprezentanții administrației locale.

„Municipiul nostru se confruntă cu sistarea totală a alimentării cu apă, o situație fără precedent pentru municipiul Câmpina și care afectează familii, spitale, școli și toate instituțiile esențiale din comunitatea noastră și din alte 12 localități. De când a început această criză am făcut tot ce a ținut de Primărie, în baza informațiilor pe care le-am primit. Din păcate, unele informații au fost incomplete sau chiar eronate și tardive. Din acest motiv nu ați fost informați din timp. Nici noi nu am știut. Văzând că situația nu se remediază, am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Dincolo de poziția în care mă aflu al acestui oraș și trec prin aceleași dificultăți ca fiecare dintre voi. Trăiesc această criză în mod direct, în propria casă, alături de familia mea. Știu exact ce înseamnă lipsa apei pentru un părinte, pentru un copil, pentru un om obișnuit care încearcă să-și ducă viața zi de zi.

Este o situație inacceptabilă pentru un municipiu ca al nostru. O invit public pe doamna ministru al Mediului, Diana Buzoianu, să vină la Câmpina și să le explice dânsa cetățenilor și soluțiile clare de remediere. Să vadă realitatea nu din rapoarte frumos redactate, ci printre oamenii care trăiesc această criză.

Voi continua să cer răspunsuri, să pun presiune și să cer soluții reale. Câmpina nu poate fi ignorată.

Din ultimele informații primite, de la Prefectura Prahova, problemele nu vor fi remediate mai devreme de ziua de luni.

De aceea vor fi amplasate containere cu apă potabilă în mai multe zone din municipiu. Vă vom comunica locațiile și vă vom ține la curent cu evoluția acestei situații”, a declarat primarul Irina Nistor, în contextul noilor informații apărute în legătură cu criza apei.

Primăria reclamă „comunicare deficitară între ESZ Prahova, Hidro Prahova și populație, ceea ce a condus la lipsa unor informări clare și constante privind evoluția situației” și „lipsa sincronizării informațiilor între instituțiile implicate, cu impact direct asupra capacității de reacție rapide”, recunoscând că, la nivelul municipiului, nu există un plan operațional pentru gestionarea unor astfel de situații.

Măsuri imediate dispuse de CLSU Câmpina

  • Asigurarea apei menajere (nepotabilă) pentru instituțiile sensibile (spitale, centre de îngrijire, centre aparținând Direcției pentru Protecția Copilului etc.) prin utilizarea cisternei Serei Primăriei
  • Suplimentarea containerelor cu apă potabilă deja amplasate în municipiu, în colaborare cu Hidro Prahova
  • Solicitarea de sprijin către localitățile din județul Prahova neafectate de avarie, pentru furnizarea de apă suplimentară (potabilă și menajeră)
  • Monitorizarea permanentă a situației de către Primărie, CLSU și instituțiile abilitate, cu actualizarea datelor în funcție de evoluția intervențiilor

Măsuri în evaluare

  • Posibila sistare a cursurilor în unitățile de învățământ pentru ziua de marți, decizie ce va fi luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și comunicată oficial în funcție de evoluția situației și de disponibilitatea apei
  • Elaborarea unui plan de intervenție unitar la nivelul municipiului pentru gestionarea situațiilor de criză legate de sistări totale ale furnizării apei