O localnică din Breaza a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova o plângere penală în care reclamă criza apei cu care orașul se confruntă din 25 aprilie. Aceasta este îndreptată împotriva operatorului Hidro Prahova, dar și a primarului orașului Breaza, Bogdan Novac, precum și a altor persoane, funcționari în cadrul Primăriei.
VIDEO 🎦 Interdicție la consumul de apă din rețeaua publică, la Breaza. Sunt așteptate rezultatele analizelor DSP
„Apa furnizată populației din Breaza a fost infestată. O spun cu toată răspunderea, după ce am analizat documente, probe, sesizări și am vorbit cu oameni afectați direct: copii care au ajuns la medic cu probleme digestive, vârstnici care au fost sfătuiți să nu consume apa de la robinet, familii întregi care au trăit cu frica în sân. Este inadmisibil ca în 2025, într-un oraș din Uniunea Europeană, să fim obligați să ne cumpărăm apă pentru băut, gătit și igienă, în timp ce plătim facturi pentru un serviciu public esențial care nu ne oferă nimic altceva decât pericol.
Furnizarea de apă infestată reprezintă un atentat la sănătatea populației. Este rezultatul direct al neglijenței în serviciu a celor care gestionează sistemul de apă și canalizare – fie că vorbim de conducerea Hidro Prahova, de ADI Apa Prahova, de administrația locală sau de autoritățile de control care tac și tolerează. Am cerut, prin plângerea penală, tragerea la răspundere a tuturor celor care, prin inacțiune sau decizii iresponsabile, au pus în pericol viețile oamenilor. Nu mai acceptăm indiferență. Nu mai acceptăm minciuni. Nu mai acceptăm batjocura.
VIDEO 🎦 Hidro Prahova, reclamat la ANPC pentru situația de la Breaza. Angajații operatorului i-au închis ușa lui Piedone
Această plângere penală nu este un gest simbolic. Este începutul unui demers susținut, cu probe, cu martori și cu toate pârghiile legale disponibile, pentru ca adevărul să iasă la lumină și vinovații să răspundă. Totodată, am îndemnat și alți cetățeni afectați în mod direct – fie că au suferit probleme de sănătate, fie că le-au fost afectați copiii sau părinții – să depună, la rândul lor, plângeri penale. Doar prin unitate și acțiune colectivă putem rupe lanțul complicității și al pasivității” este mesajul Alexandrei Pavelescu, localnica din Breaza care a formulat plângerea penală.
În documentul transmis procurorilor, aceasta povestește, în detaliu, ce s-a întâmplat începând din 25 aprilie, când apa furnizată în rețeaua publică a orașului a devenit tulbure și urât mirositoare, până în prezent, când se menține interdicția privind consumul. Între timp, analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei Clostridium perfringens.
Apa distribuită în rețeaua publică de la Breaza este contaminată cu bacterii. Anunțul DSP
Femeia reclamă în documentul transmis procurorilor inclusiv numărul insuficient de containere cu apă potabilă puse la dispoziția consumatorilor afectați de criza apei, respectiv faptul că oamenii nu au fost informați corespunzători cu privire la gravitatea situației.
„Vom merge înainte atât pe cale penală, pentru ca faptele să fie anchetate și vinovații să fie trași la răspundere, cât și pe cale civilă, pentru ca oamenii afectați să poată obține despăgubiri pentru prejudiciile morale și materiale suferite. Vom implica presa, organizațiile civice, juriști independenți și, dacă va fi nevoie, vom duce cazul în fața instanțelor europene”, a mai transmis Alexandra Pavelescu într-un mesaj expediat pe adresa redacției.
Interdicția privind consumul de apă din rețeaua publică este menținută la Breaza și Adunați
Plângerea penală este formulată împotriva Hidro Prahova, a primarului orașului Breaza - Bogdan Novac, respectiv a mai multor funcționari publici din cadrul Primăriei orașului Breaza: responsabilul cu situațiile de urgență și protecția civilă, funcționarul responsabil cu informarea publică / relații cu publicul, reprezentantul desemnat al UAT pentru relația cu operatorul Hidro Prahova S.A., secretarul general al orașului Breaza și ceilalți funcționari implicați în monitorizarea serviciilor publice de utilitate și sănătate publică, potrivit fișelor de post și responsabilităților interne.
Femeia a lansat și o petiție on-line care a strâns deja peste 1.000 de semnături pentru rezilierea contractului cu operatorul Hidro Prahova.
Locuitorii din Breaza strâng semnături pentru ieșirea orașului din ADI Apă și rezilierea contractului cu Hidro Prahova