Cu gunoiul la nas! Primăria Ploieşti vrea să amenajeze o nouă platformă pentru blocurile de lângă Gara de Vest

Cu gunoiul la nas! Primăria Ploieşti vrea să amenajeze o nouă platformă pentru blocurile de lângă Gara de Vest
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile ploieştene propun trecerea unui teren din domeniul public în cel privat şi transformarea lui în platformă de deşeuri, după ce au ajuns la concluzia că blocurile recent finalizate pe strada Libertăţii, vizavi de Gara de Vest, cuprinzând 120 de apartamente, nu au avut prevăzută şi o zonă pentru depozitarea gunoaielor. De fapt o platformă betonată există, dar este fix sub geamurile oamenilor şi are capacitatea cât pentru vreo patru sau cinci pubele.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat pentru "Telegrama" că pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local urmează să apară, suplimentar faţă de cele anunţate iniţial, un proiect de hotărâre privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat al municipiului, pentru amenajarea pe el a unei platforme menajere, edilul reclamând o scăpare în proiectul de realizare a blocurilor sociale de pe strada Libertăţii, care nu a ţinut cont şi de modul în care ar urma să fie făcută colectarea deşeurilor de la cele 120 de apartamente noi.

De fapt în zonă există o platformă betonată, însă ea a fost amplasată aproape sub geamurile unuia dintre blocurile noi. Realist vorbind, între perete şi zona unde se presupune c-ar trebui aduse gunoaiele sunt un pic mai mult de doi metri, acestea fiind despărţite de o alee pietonală şi un petic de iarbă. Ţinând cont de această apropiere, aducerea gunoaielor aici s-ar fi dovedit, mai ales în perioadele călduroase, un coşmar pentru locatari. Practic, cei care locuiesc în imobilul respectiv ar fi obligaţi să stea cu gunoaiele sub nas. În plus, suprafaţa platformei nu permite amplasarea prea multor pubele, ceea ce o face, în esenţă, şi neainspirat amplasată, şi neinspirat dimensionată. Drept dovadă, aici n-au fost aduse pubele pentru depozitarea deşeurilor, la câteva săptămâni de când primele apartamente din noile blocuri sociale au fost predate. Până la lămurirea situaţiei privind o eventuală platformă dedicată, ploieştenii care locuiesc în zonă pot să-şi arunce deşeurile ceva mai încolo, la platforma existentă pe Aleea Strunga, aproape de Şcoala 9 Mai, unde există cinci pubele, "dublate" de o zonă cu pubele îngropate şi un ansamblu de module pentru colectarea selectivă, însă şi aici există probleme, pentru că această platformă deserveşte deja toate blocurile ANL din zonă, plus blocurile de patru etaje de pe Strunga, în condiţiile în care pe aceeaşi alee sunt şi câteva blocuri mai înalte, care au camere proprii de precolectare. O imagine mai veche din această zonă, surprinsă de maşina de la Google Street View cel mai probabil în 2019, arată că la respectiva platformă erau deja arondate 12 blocuri, evident înainte să fie finalizate şi cele 120 de apartamente.

"Există o platformă, la care sunt arondate blocurile mai vechi. Chiar dacă am dubla frecvenţa de ridicare, tot nu ar face faţă şi tot s-ar umple foarte repede. Este evident că e nevoia să mai amenajăm una şi am identificat un teren pentru acest lucru", a explicat primarul Andrei Volosevici.

Image