Cum pot ajunge ploieștenii să plătească mai mult pentru gigacalorie, chiar dacă nu se aprobă nicio majorare de tarif. Proiectul va fi discutat astăzi

tarif gigacalorie

Primarul Mihai Polițeanu propune menținerea tarifului la gigacalorie plătit de ploieșteni. Cu toate acestea, oamenii ar ajunge să plătească mai mult pentru căldură în iarna 2025 - 2026, comparativ cu sezonul rece anterior.

Diferența comparativ cu iarna trecută ar apărea din TVA, care nu este inclus în proiectul propus de primarul Ploieștiului, ce urmează a fi discutat astăzi de aleșii locali.

„Având în vedere gradul de suportabilitate al populației în ceea ce privește prețul energiei termice consumate în sezonul de iarnă, propun aprobarea în regim de urgență a prezentului proiect de hotărâre privind menținerea prețului local al energiei termice facturate populației de 350 lei/Gcal, fără TVA, pentru perioada 01.10.2025 - 30.04.2026”, notează Mihai Polițeanu în referatul de aprobare atașat propunerii.

Față de iarna trecută, TVA-ul a fost majorat, pentru acest serviciu, de la 5 la 11%, iar propunerea edilului presupune ca această diferență să fie de asemenea suportată de cetățeni. Practic, luând în calcul taxa pe valoare adăugată, vorbim totuși despre o scumpire, de 21 lei/Gcal, de la 367,5 lei la 388,5 lei.

La Ploiești mai există un proiect, al consilierilor PSD, care propun ca această diferență să fie acoperită de la bugetul local.