DN1 va fi lărgit la trei benzi pe sens, pe tronsonul din dreptul A0 și în zona Aeroportului Otopeni

lărgire dn1 otopeni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!
O porțiune din DN1 București - Ploiești urmează să fie lărgită la trei benzi pe sens, pentru creșterea condițiilor de trafic în zona Aeroportului și în dreptul A0 - Autostrada Bucureștiului.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a fost transmisă către Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar în vederea efectuării lucărilor de lărgirie, la trei bezni pe sens, a Drumului Național 1.

„Este vorba despre lărgirea la 3 benzi pe sens a sectorului de drum cuprins între Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni și Autostrada Bucureștiului A0, zona Lotului 2 Nord.
Principalele caracteristici solicitate vor fi, printre altele:

  • lărgirea la 3 benzi pe sens
  • posibilitatea efectuării de către șoferi a virajului la stânga pentru intoarcere după nodul rutier A0 x DN1, pe sensul de mers București - Ploiești
  • asigurarea unui acces facil agenților economici și cartierelor rezidențiale.

Această modernizare a DN1 la 3 benzi/sens între sectorul de drum menționat va contribui la creșterea condițiilor de trafic, precum și la sporirea gradului de siguranță a traficului rutier”, a declarat Scrioșteanu.

„Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar durata contractului va fi de 8 luni, din care 7 luni pentru perioada de elaborare a Studiului de Fezabilitate”, menționează oficialul din MInisterul Transporturilor.

Zilnic, în zona respectivă se circulă, ore în șir, bară la bară, dar ambuteiajul se întinde până spre intersecția de la Hornbach, unde drumul național se intersectează cu cel spre Corbeanca.

 

Image