Ca să creeze o nouă legătură rutieră între Gara de Sud şi Gara de Vest şi să reconfigureze cele două zone, Primăria Ploieşti pregăteşte un mega-proiect de 30 de milioane de euro, iar prioritatea următoarelor săptămâni va fi dobândirea terenului. Numai pentru exproprieri, municipalitatea alocă aproape 1,3 milioane de euro, în special către CFR, UZUC şi o firmă de imobiliare aflată în reorganizare.
Autorităţile ploieştene contemplează de peste 10 ani ideea de creare a unei noi legături rutiere între Gara de Vest şi Gara de Sud. De fapt, primele discuţii despre această nouă rută au apărut încă din administraţia Calotă, însă de fiecare dată de-a lungul anilor proiectul a fost abandonat, inclusiv când a existat varianta finanţării lui din fonduri europene, factorii de decizie considerând probabil că sunt alte obiective mai importante. E posibil ca un factor determinant să fi fost şi faptul că, şi atunci şi acum, de la Ploieşti Vest la Sud se ajunge, relativ rapid, fie pe traseul autobuzului 2, Domnişori-Mărăşeşti-Independenţei, fie pe ruta Domnişori-Sondelor-Depoului. Cert este că, în actuala administraţie, acest obiectiv de investiţii a căpătat prioritate, iar susţinătorii proiectului argumentează că e nevoie atât de reconfigurarea zonelor din faţa celor două gări, cât şi de crearea unei noi şosele şi introducerea pe aici a unui nou traseu de transport public, care, practic, să închidă „inelul” desenat deja de traseele de tramvai 101 şi 102, care leagă sudul de nord şi respectiv nordul de vest. Doar că, din raţiuni financiare şi de spaţiu, în cazul de faţă va fi vorba, cel mai probabil, de un traseu de troleibuz.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Primăria Ploieşti vrea fonduri europene pentru un mega-proiect de construire a unei şosele între Gara de Sud şi Gara de Vest
Revenind la proiectul în sine, acesta e estimat la puţin peste 140 de milioane de lei, echivalentul a 30 de milioane de euro, iar noua şosea ar urma să pornească de lângă Gara de Vest, în continuarea străzii Libertăţii, trecând pe lângă parcul din zonă, traversând parte din terenul fostei Columbia, intrând în strada Sondelor pe lângă fosta Secţie de Poliţie nr. 4 şi, mai departe, continuând până în faţa Gării de Sud pe Depoului, arteră care urmează să fie lăţită, prin preluarea în patrimoniul municipalităţii a unor terenuri aflate de-a stânga şi de-a dreapta ei, deţinute de UZUC, respectiv CFR.
Termen până pe 12 noiembrie
Consiliul Local Ploieşti a aprobat pe 12 octombrie o hotărâre pentru începerea procedurile de expropriere, cu toate că proiectul în sine nu a existat, fizic, la mapa niciunui consilier şi nici nu fusese publicat în prealabil pe pagina de internet a municipalităţii. Culmea e că nici acum, la mai bine de o săptămână distanţă, anexele privind terenurile şi clădirile propuse spre expropriere n-au fost publicate pe site-ul Primăriei. Dincolo de aceste obstacole, reporterii „Telegrama” au aflat că Primăria Ploieşti va plăti, cu tot cu TVA, circa 7,8 milioane de lei, echivalentul a aproape 1,3 milioane de euro, pentru dobândirea terenului necesar. Propuse pentru expropriere sunt terenuri în suprafaţă totală de 23.695 de metri pătraţi şi respectiv clădiri totalizând 2.326 metri pătraţi. Pe listă apar şase terenuri deţinute de persoane fizice, având suprafeţe relativ reduse, plus alte 39 de bunuri - terenuri sau clădiri - deţinute în prezent de persoane juridice. Suma totală cea mai mare pentru o singură societate va fi plătită către SC New Century Development SRL, societate cu sediul în Bucureşti despre care, căutând pe internet, am aflat că se ocupă cu imobiliare, are cifre de afaceri impresionante dar cheltuieli şi mai mari de atât şi de curând a înaintat planul de reorganizare. Această societate, de la care Primăria va prelua trei terenuri şi o clădire, în zona fostei rafinării, urmează să primească puţin peste 3 milioane de lei.
CITIŢI ŞI:
FOTO | La Gara de Vest din Ploieşti o să apară un nou giratoriu. Vezi cum vrea Primăria să reconfigureze zona!
FOTO | Reconfigurare totală în faţa Gării de Sud din Ploieşti. Vezi cum va arăta zona conform noului proiect al Primăriei!
Mai departe, exproprierile pentru UZUC se ridică, în total, la 2,25 milioane de lei, iar Societatea Naţională de Căi Ferate urmează să primească aproape 1,4 milioane de lei. Banii pentru întreaga procedură de despăgubire urmează să fie obşinuţi de municipalitate din creditul bancar contractat în 2016, iar prin hotărârea din această lună Consiliul Local l-a împuternicit pe primar să înceapă demersurile de expropriere şi a impus un termen de 30 de zile, adică până aproape de mijlocul lui noiembrie, pentru virarea banilor în contul de Trezorerie. Hotărârea de Consiliu Local e însoţită şi de şase planşe detaliate, care arată traseul viitoarei şosele şi zonele unde e nevoie de exproprieri, principalele zone vizate fiind, aşa cum o indică şi sumele, între străzile Libertăţii şi Sondelor, pe terenurile fostei rafinării, şi respectiv de-a stânga şi de-a dreapta străzii Depoului. Reconfigurarea zonei din faţa Gării de Sud va însemna şi că actuala staţie Calliope, unde „trag” autobuzele de pe traseul 30, o să fie desfiinţată, societatea urmând să fie despăgubită cu puţin peste 28.000 de lei.