Finanţare europeană pentru modernizarea iluminatului şi a spaţiilor publice în Câmpina şi Boldeşti-Scăeni

Finanţare europeană pentru modernizarea iluminatului şi a spaţiilor publice în Câmpina şi Boldeşti-Scăeni

Municipiul Câmpina şi oraşul Boldeşti-Scăeni vor primi fonduri europene pentru proiectele de modernizare a iluminatului public, respectiv îmbunătățirea serviciilor educaționale și a spațiilor publice urbane. Contractele de finanţare, semnate în această săptămână, au o valoare însumată de peste 22 de milioane de lei.

Anunţul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care a precizat că proiectele depuse de cele două primării din Prahova se află pe o listă cu nouă contracte de finanţare semnate în această săptămână, dintre care şase pentru modernizarea iluminatului, a transportului în comun sau a spaţiilor publice şi trei pentru creşterea competitivităţii unor IMM-uri.

Finanţarea pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Câmpina se ridică la aproape 7,7 milioane de lei.

Oraşul Boldeşti-Scăeni va primi puţin peste 14,6 milioane de lei, pentru proiectul de îmbunătățire a serviciilor educaționale, cultural-recreative și a spațiilor publice urbane.

Celelalte localităţi care au beneficiat acum de finanţare europeană sunt Titu, din Dâmboviţa, Panciu, din Vrancea, Sulina, din Tulcea, şi Stăneşti, din Gorj.

Image
Image
Image