FOTO 📸 Continuă curățenia în zona Halele Centrale. Primăria a cerut desființarea tuturor teraselor amenajate ilegal

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat, vineri, că municipalitatea a notificat mai mulți operatori economici, solicitându-le să desființeze terasele ridicate ilegale pe domeniul public. Sunt vizate patru astfel de construcții, din zona Halele Centrale - Gheorghe Doja.

„Am eliberat deja trotuarele de lângă platoul Halelor. Și continuăm”, a anunțat Polițeanu, menționând că sunt vizate, acum, „terase construite fără avize sau fără respectarea proiectului avizat”.

„Terase de întâmpinare au devenit construcții în toată regula. În cazul Halelor vorbim de un MONUMENT ISTORIC înscris în PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI, asupra căruia s-a intervenit pentru că au vrut mușcgii cuiva. Și până acum ne-am făcut că nu vedem cum e distrus patrimoniul nostru, cum nu se respectă legea, cum trotuarele ploieștenilor au fost ocupate abuziv.

La aceste 4 terase am trimis deja notificare. Au 15 zile la dispoziție să le dărâme. Dacă nu, le dăm jos noi. Și vom continua. Recomand ca cei care au făcut lucruri asemănătoare să le dea jos singuri”, a transmis primarul.

„Am zis de mai multe ori ceea ce știm cu toții: de foarte foarte mulți ani, Ploieștiul a devenit orașul nimănui. S-a construit fără avize sau fără respectarea lor, fiecare cum a vrut, pe domeniul public, au fost acaparate cu japca trotuarele. Orașul a ajuns să arate ca un ghetou. E timpul ca asta să se schimbe”, a adăugat acesta.