Inspectorii DSP, în control la Policlinica Cina. Măsuri dispuse pentru Primăria Ploiești, proprietarul clădirii

policlinica cina degradare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

DSP Prahova s-a autosesizat după ce în spațiul public au apărut sesizări cu privire la condițiile de acces în Policlinica Cina. La fața locului, inspectorii au găsit și alte probleme, cerând Primăriei Ploiești, proprietarul imobilului, să intervină de urgență pentru remediere.

În urma controlului, DSP a anunțat că au fost dispuse măsuri de remediere, iar „cu ocazia recontrolului efectuat în data de 14.04.2025 liftul dedicat pacienților a fost pus în funcțiune. Totodată, inspectorii sanitari au dispus măsura consultului pacienților greu deplasabili la parterul clădirii, atunci când aceștia nu pot accede la etajele superioare”.

Verificările au scos la iveală și alte probleme, pentru care DSP a cerut intervenția Primăriei Ploiești, instituția care este proprietarul clădirii.

„În cadrul acţiunii de control au fost constatate condiții de degradare vizibilă a imobilului în care funcționează cabinetele medicale din fosta Policlinică Cina, fiind transmise măsuri termene de ducere la îndeplinire către proprietarul clădirii, Primăria Municipiului Ploieși, urmând a se efectua recontroale pentru verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de către inspectorii sanitari”, a informat DSP Prahova.

 

Image