Mai mulţi primari şi consilieri din Prahova riscă să-şi piardă mandatele fix înainte de alegeri

Mai mulţi primari şi consilieri din Prahova riscă să-şi piardă mandatele fix înainte de alegeri

E de aşteptat ca mai mulţi primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni din Prahova să îşi piardă mandatele în următoarea perioadă, din cauza schimbării partidului. Prefectura Prahova a primit în ultimele zile sesizări pe numele câtorva zeci de persoane, majoritatea venite după ce reprezentanţii formaţiunilor politice au constatat că aleşii locali şi-au depus din partea altor partide candidaturile pentru alegerile locale din 27 septembrie.

La Prefectură au ajuns mai multe sesizări, fiecare vizând un grup mai mare de persoane. Explicaţia pentru numărul mare din această perioadă e simplă. Chiar dacă respectivii aleşi locali puteau fi bănuiţi de multă vreme că au de gând să schimbe partidul, ba unii dintre ei chiar o declaraseră deschis, nu exista şi o dovadă oficială. Acum, aceasta a venit, odată cu depunerea dosarelor de candidatură. Cu această ocazie, partidele au solicitat măsuri din partea Prefecturii, în condiţiile în care, conform Codului administrativ, părăsirea partidului din partea căruia o persoană a fost aleasă duce la pierderea mandatului, lucru care se constată de drept, prin ordin de prefect. În Prahova sunt, în aceast moment, câteva zeci de aleşi locali în pericolul de a-şi pierde mandatele din acest motiv, însă asta nu mai contează foarte mult, câtă vreme perioada rămasă până la alegeri este foarte scurtă. Dacă, în cazul consilierilor, unul în plus sau în minus n-ar mai schimba foarte multe lucruri, o eventuală demitere de primar ar putea genera totuşi un blocaj, fie şi pentru câteva săptămâni.

ALDE a sesizat Prefectura

De exemplu, primarii din Băicoi şi Măgureni riscă să îşi piardă mandatele cu scurt timp înainte ca ele să se încheie la termen, după ce au părăsit ALDE şi s-au înscris în PPU-SL. Reprezentanţii ALDE Prahova au confirmat pentru "Telegrama" că au depus sesizări la Prefectură pe numele celor doi edili, Marius Constantin, respectiv Gheorghe Iordache. Formaţiunea a cerut şi încetarea mandatelor consilierilor judeţeni Toma Pinţoiu şi Vasile Ardeleanu, de asemenea plecaţi alături de grupul care a trecut la PPU-SL, dar şi a mai multor consilieri locali din Prahova.

Şi PSD Prahova a pierdut mai mulţi primari în ultima perioadă. Potrivit unor surse din cadrul partidului, edilii Sandu Tudor, din Păuleşti, Gheorghe Stoica, din Băneşti, şi Ovidiu Movileanu, din Proviţa de Sus, riscă să-şi piardă mandatele. În schimb, nu am auzit nimic despre Marin Voicu, primarul din Ciorani care a trecut de la PSD la PNL. Social-democraţii au pierdut şi un consilier judeţean, după ce Gheorghe Neaga a părăsit formaţiunea, după mulţi ani în PSD, şi s-a înscris în ALDE, fiind şi candidat pe lista pentru Consiliul Judeţean, pe o poziţie care i-ar putea aduce un nou mandat numai în scenariul în care s-ar retrage mai mulţi colegi din faţa sa. Revenind la primari, PSD-ul a reuşit să-i aducă de la PNL pe edilii din Mizil, Silviu Negraru, Bărcăneşti, Valeriu Lupu, şi Sângeru, Radu Gheorghe, care acum, evident, riscă să-şi încheie mandatele mai devreme.

Conducerea Prefecturii Prahova a precizat că mai multe dosare sunt în analiză, se aşteaptă puncte de vedere de la secretarii unităţilor administrativ-teritoriale şi până acum nu a fost emis niciun ordin de încetare a mandatelor cu privire la aleşii locali reclamaţi după depunerea candidaturilor.

Conform legislaţiei, în situaţia în care un primar e demis, consiliul local îl desemnează pe viceprimar să preia atribuţiile. În teorie cel puţin, există un scenariu în care se poate ajunge la un blocaj general, inclusiv în imposibilitatea efectuării de plăţi, însă ipoteza e puţin probabilă acum, fiind nevoie să se succeadă destul de multe evenimente ca să se ajungă acolo. Apropo tot de scenarii, cele mai vizibile moduri în care edilii demişi fix înainte de noile alegeri ar putea fi afectaţi ar fi dacă s-ar aplica şi în cazul lor aşa-zisele pensii speciale solicitate de ani buni de asociaţiile primarilor şi dacă acestea s-ar calcula în funcţie de mandatele finalizate sau dacă viceprimarii rămaşi în locurile lor ar fi de la alte partide şi ar avea un interes direct să caute "bube", presupunând că n-ar fi făcut-o deja în cei patru ani de mandat.

Până una-alta, indiferent dacă vor genera sau nu demiteri, aceste schimbări de partide demonstrează că traseismul politic n-a murit şi, totodată, că partidele din Prahova, mai ales cele mari, s-au mobilizat masiv pentru alegerile locale din 27 septembrie, încercând să-şi asigure un număr cât mai mare de voturi, inclusiv prin atragerea unor aleşi de la alte formaţiuni.

Image
Image
Image