Ministerul Dezvoltării a finalizat licitația. Ploieștiul, printre orașe care vor primi autobuze electrice noi

Ministerul Dezvoltării a finalizat licitația. Ploieștiul, printre orașe care vor primi autobuze electrice noi

Nouă autobuze electrice, în valoare de peste 24 de milioane de lei, fără TVA, au fost cumpărate, pentru Ploiești, de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, potrivit unui anunț al instituției. Achiziția se referă, de fapt, la un lot de 51 de vehicule, restul urmând să ajungă la Alba Iulia, Constanța și Buzău.

"Transportul public de călători din municipiile Alba Iulia, Buzău, Constanța și Ploiești se va desfășura în condiții moderne, cu autobuze electrice, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a procedurii de atribuire a achiziției publice (fără contestații) pentru 51 de autobuze electrice de cca. 12m destinate transportului public urban de călători în relief de șes.

Procedura a fost împărțită în 4 loturi, fiecărui municipiu fiindu-i repartizate autobuze electrice, stații de încărcare rapidă și stații de încărcare lentă. Astfel:

> municipiul Alba Iulia - 13 autobuze electrice de cca. 12 m, destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 4 stații de încărcare rapidă și 13 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 34.221.733 lei fără TVA.

> municipiul Buzău - 9 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 24.893.100,50 lei fără TVA.

> municipiul Constanța- 20 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 5 stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 55.327.953,30 lei fără TVA.

> municipiul Ploiești- 9 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 24.200.262 lei fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată de MLPDA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – «Sprijinirea dezvoltării urbane durabile», Prioritatea de investiții 4e - «Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare», Obiectivul specific 4.1 – «Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă»", a informat Ministerul.

Cele nouă autobuze electrice vor completa flota TCE Ploiești care s-a înnoit, în ultimele luni, și cu vehiculele achiziționate de administrația locală.

 

Image
Image
Image