Poliţiştii locali au făcut controale în urma sesizărilor primite cu privire la autoturismele parcate pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploieşti şi au dat amenzi pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public.
Poliția Locală Ploiești a desfășurat, joi, o acțiune de verificare a vehiculelor oprite ilegal pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino. Acţiunea s-a desfăşurat după ce au fost primite numeroase sesizări despre autoturismele parcate neregulamentar în apropierea intersecțiilor, care blochează circulația rutieră și cresc riscul accidentelor.
Au fost afișate notificări pe parbrizele autovehiculelor care încalcă normele rutiere, urmând ca sancțiunile să fie aplicate în cazul în care șoferii nu se conformează prevederilor legale.
Primăria Municipiului Ploiești, programul de sărbători
Totodată, au fost sancţionate persoanele care aruncă gunoiul pe domeniul public, în urma controalelor din zona de lângă Pârâul Dâmbu, străzile Apelor, Robănești, Doaga și Nămoloasa.
Au fost aplicate 10 amenzi, totalizând 12.250 de lei, persoanelor fizice care nu au respectat reglementările de gospodărire urbană, respectiv:
- Abandonarea deșeurilor menajere pe domeniul public, în locuri necorespunzătoare;
- Lipsă contract cu operatorul local de salubritate, în vederea ridicării deșeurilor menajere;
- Abandonarea pe domeniul public a deșeurilor provenite din renovări sau demolări;
- Arderea deșeurilor în spații publice;
- Staționarea autoturismelor pe spațiile verzi.
Poliţia Locală Ploieşti face precizarea că va continua controalele pe domeniul public şi reaminteşte cetăţenilor că pot face sesizări la numărul de telefon 0244/954.


