O nouă zonă industrială se dezvoltă la marginea Ploieștiului, la ieșirea prin Mihai Bravu spre comuna Berceni.
Luni, consilierii locali au aprobat un protocol de colaborare cu două entități interesate să investească în infrastructura rutieră din zonă.
VIDEO 🎦 Împrumut de aproape 6 milioane de euro, la Ploiești, pentru repararea străzii Bobâlna și reabilitare parțială în Mihai Bravu
Sponsorizarea va fi oferită pentru lucrări pe strada Pompelor, unde se dezvoltă deja o nouă zonă industrială.
„A fost aprobat protocolul de colaborare pentru modernizarea integrală a carosabilului și trotuarelor de pe strada Pompelor, prin sponsorizare oferită de S.C. BAUPARK S.R.L. și Asociația Parc Industrial UBEMAR. Modernizarea va deservi inclusiv noul parc industrial ce urmează a fi înființat în zonă”, a anunțat Primăria Ploiești.
Noi zone industriale se dezvoltă în Prahova. Ce investiții anunță proiectele analizate în Comisia de Urbanism
„SC BAUPARK SRL și ASOCIAȚIA PARC INDUSTRIAL UBEMAR declară că, la încetarea prezentului protocol de colaborare, Municipiul Ploiești devine în mod irevocabil proprietarul întregii investiții pentru realizarea căreia s-a încheiat protocolul, bunurile urmând a fi incluse în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, se arată în document.