Peste 22 de milioane de lei pentru modernizarea unuia dintre carterele mărginașe ale Ploieștiului

Peste 22 de milioane de lei pentru modernizarea unuia dintre carterele mărginașe ale Ploieștiului

Primăria Ploiești a anunțat, luni, semnarea contractului de finanțare pentru proiectul "Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești - cartier Pictor Rosenthal", care va beneficia de fonduri europene alocate prin  Programul Operațional Regional 2014-2020.

"Principalul scop al acestui proiect îl reprezintă îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității din cartierul Pictor Rosenthal, municipiul Ploiești, într-o perioadă de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Unul dintre obiectivele acestui proiect este legat de dezvoltarea comunitară si regenerarea fizică și economică a cartierului marginalizat Pictor Rosenthal, care va consta în reabilitarea și modernizarea a străzilor din acest cartier", au comunicat reprezentanții municipalității.

Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea străzilor – prin asfaltare platforme carosabile, amenajarea trotuarelor, crearea de locuri de parcare publice si pentru riverani, amenajare de piste de biciclete, marcare și semnalizare, dar și amenajarea spațiilor verzi aferente străzilor Mircea cel Bătrân, Pictor Rosenthal, inclusiv construirea sistemului de irigații aferent spațiilor verzi.

Fondurile atrase prin proiectul propus de Primăria Ploiești vor mai fi utilizate pentru modernizare/amplasare stații moderne de transport (dotate cu bancă, panou afișaj orar mijloc de transport, cu conformare antivandalism, cos de gunoi etc.), construire (extindere) rețea alimentare cu apă și branșamente aferente; construire (extindere) sistem canalizare; reabilitare / modernizare sistem iluminat public;

Amplasamentul va cuprinde de asemenea alei, spații verzi și o toaletă publică, racordabilă, precum și mobilier urban specific, astfel că suprafața totală a spațiilor urbane asupra cărora se intervine în cadrul cartierului Pictor Rosenthal însumează 49.094 mp, precizează municipalitatea, într-un comunicat pe acest subiect.

Reabilitarea, modernizarea sau construirea (extinderea) elementelor de infrastructură  rutieră și a rețelelor de utilități urbane (alimentare cu apă, canalizare, iluminat stradal) vor fi realizate pe străzile Puțul cu Apa Rece, Voila, Ulmului, Steluțelor, Freamătului, Boian Tronson II, Mircea cel Bătrân Tronson II, Mălinului, Ruginoasa, Albișor Tronson II, Calabreaza, Stupilor, Inului, Țesătorilor, Spicului, Mugurilor, Toporași, Chilia, Pictor Rosenthal Tronson 1, Pictor Rosenthal Tronson 2, Intrarea Pârâului, Aleea Berceni, Intrarea Moara Nouă, Aleea Românești, Intrarea Cătunu.

De asemenea, potrivit detaliilor furnizate de reprezentanții Primăriei Ploiești, pe Aleea Berceni va fi amenajat un loc de joacă pentru copii, pe o suprafață de 613 m, special conceput pentru a fi utilizat d copii cu vârste între 3 și 14 ani, inclusiv cei cu dizabilități.

Proiectul se înscrie în obiectivele Strategiei de dezvoltare a municipiului Ploiești 2007-2025.

Valoarea totală a investiției se va ridica la 22.685.458,00 de  lei.

Un proiect similar, care de asemenea are o valoare estimată la aproape 23 de milioane de lei, vizează cartierul Râfov.