Pfffff, Primăria Ploieşti scapă de executarea silită şi îşi eşalonează datoria către firma care i-a făcut proiectele europene

Pfffff, Primăria Ploieşti scapă de executarea silită şi îşi eşalonează datoria către firma care i-a făcut proiectele europene

Ştie toată lumea că proiectele europene aduc venituri consistente, puţini ştiu că sunt şi instituţii care reuşesc contraperformanţa de a înregistra datorii în urma unor astfel de proiecte. Primăria Ploieşti se numără printre ele. După celebrele întârzieri din 2015-2016, care au obligat municipalitatea să se împrumute la bancă, acum Primăria e datoare la firma care-i pregăteşte proiectele, ba chiar a ajuns şi în situaţia unei executări silite.

Administraţia ploieşteană are datorii la firma Intergroup Engineering, cea care a asigurat consultanţă la proiectele din sesiunea de finanţare 2007-2013 şi asigură şi la cea actuală, 2014-2020. În primele luni ale acestui an, societatea a dat administraţia locală în judecată, solicitând plata unor restanţe, aferente proiectelor pregătite, plus penalităţi de întârziere. Sentinţa, pronunţată de Tribunalul Prahova în luna iunie, i-a dat câştig de cauză firmei de consultanţă, instanţa admiţând cererea de recuperare a unei sume de aproape 3,96 milioane de lei, din care aproape 3,7 datoria propriu-zisă şi restul penalităţi de întârziere. Din iunie şi până acum, societatea a apelat de mai multe ori la un executor judecătoresc. Înţelegem că Primăria a plătit o parte importantă din datorie, însă nu toată. Acum, potrivit unor surse, mai are de achitat circa 800.000 de lei, iar conducerea anunţă că a convenit cu Intergroup un acord de eşalonare, prin care să plătească acum 300.000 de lei, iar diferenţa în şase rate lunare.

Subiectul a fost discutat şi în şedinţa de joi a Consiliului Local Ploieşti, fiind adus în discuţie de către consilierul Gheorghe Sârbu, coleg de partid al primarului. (Vedeţi VIDEO, de la minutul 54.00!) "S-a primit acordul din partea societăţii Intergroup, în sensul în care, faţă de solicitarea pe care am avut-o noi ca suma respectivă să fie plătită în şase tranşe egale, dânşii au fost de acord, dar cu următoarea modificare: pentru luna octombrie plata a 300.000 de lei, urmând ca diferenţa de până în 500.000 de lei să fie plătită în tranşe egale începând cu luna noiembrie", a răspuns Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti. Discuţiile s-au purtat în momentul în care era dezbătută o propunere de rectificare bugetară. În cele din urmă, a fost prevăzută o sumă de 300.000 de lei, urmând ca pentru ratele din noiembrie şi decembrie să fie făcută o rectificare ulterioară. "Avem în buget prinsă suma de 300.000 de lei, suficientă pentru a plăti acest avans pe care îl solicită. Suntem în măsură să respectăm înţelegerea între Primărie şi Intergroup. Diferenţa de 160.000 de lei necesară pentru a fi plătită în următoarele două luni poate să fie obţinută printr-o rectificare. Aşa cum arată bugetul municipiului Ploieşti, poate satisface acea cerinţă", a explicat Paul Palaş, preşedintele comisiei interne de buget-finanţe din Consiliul Local Ploieşti.

Discuţii privind contractul, actul adiţional, comisioanele şi modul de plată din acest contract de consultanţă au mai apărut de câteva ori în ultimul an, cel mai recent când conducerea Primăriei propusese construirea a patru grădiniţe noi din fonduri europene, însă consilierii, după ce aprobaseră primele două proiecte, au reclamat că valoarea totală a celorlalte două rămase în dezbatere era exagerat de mare, în timp ce finanţarea europeană solicitată era relativ redusă. Într-unul dintre cazuri, la un obiectiv de investiţii care ar fi fost pe lista de rezerve la finanţare, banii de la UE ajungeau cam cât să fie plătit comisionul consultantului, în rest lucrarea ar fi urmat să fie realizată din bugetul local. Propunerile au fost respinse la acel moment, consilierii au solicitat ca firma de consultanţă să nu fie plătită pentru cele două proiecte, însă primarul a explicat că, potrivit contractului, chiar dacă proiectele nu au ajuns să fie depuse, mai multe cheltuieli ale consultantului ar fi trebuit decontate. Dincolo de asta, faptul că a ajuns să aibă datorii la firma care i-a pregătit proiectele europene demonstrează - ca să folosim un termen elegant - cel puţin o lipsă de eficienţă pentru Primăria Ploieşti, care pe zi ce trece parcă descoperă noi şi noi obstacole, financiare şi nu numai, care în trecut erau de neconceput. Vorbim despre aceeaşi instituţie care nu reuşea să finalizeze la termen 11 proiecte europene în precedenta sesiune de finanţare, ajungând de la 1 ianuarie 2016 să plătească singură, printr-un credit bancar, lucrările rămase de executat, asta apropo de felul în care poate o instituţie să rămână cu datorii după un proiect european...

Image
Image
Image