Cele 20 de tramvaie noi aşteptate din fonduri europene la Ploieşti riscă să nu mai ajungă, după ce licitaţia ţinută de Ministerul Dezvoltării a durat atât de mult încât livrarea lor nu se mai poate face înainte de termenul limită al proiectului. Autorităţile locale trag speranţe că Guvernul va debloca situaţia. Valoarea achiziţiei e estimată la aproape 160 de milioane de lei.
În mandatul trecut, proiectele pentru achiziţia de mijloace de transport în comun iniţiate în Ploieşti au fost preluate de Ministerul Dezvoltării, care a ţinut licitaţiile centralizat, pentru mai multe municipii, atât pentru tramvaie, cât şi pentru autobuze şi troleibuze. În primul caz, licitaţia s-a finalizat mai târziu decât era aşteptat, astfel că firma contractată pentru a produce noile tramvaie a anunţat că le va putea livra abia în 2024. Marea problemă este că proiectul derulat de Minister, în parteneriat cu autorităţile locale, are finanţare europeană asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, unde termenul limită pentru finalizare este 31 decembrie 2023. Cu alte cuvinte, din cauza licitaţiei finalizate cu întârziere, mijloacele de transport în comun nu vor mai putea fi livrate la timp, existând riscul evident al pierderii fondurilor europene. În aceste condiţii, autorităţile locale au fost puse de Minister în faţa unei decizii imposibile: semnează contractul de furnizare, riscând să fie obligate să plătească totul din bani proprii, sau nu semnează, luându-şi de pe acum adio de la tramvaiele aşteptate.
Ca să înţelegeţi miza, valoarea achiziţiei este estimată la aproape 160 de milioane de lei în cazul Ploieştiului.
Mai vin tramvaie din fonduri europene la Ploieşti?
Această dezbatere a ajuns, marţi, în Consiliului Local Ploieşti, care a avut pe ordinea de zi un proiect prin care consilierii erau nevoiţi să decidă dacă îl împuternicesc sau nu pe primar să semneze contractul de furnizare. "Suntem presaţi de către Minister să semnăm contractul. Graficul de contract este pe anul 2024. Asta înseamnă că pe documentele de orice natură, privind fonduri europene, nu sunt eligibile. Îmi doresc să luăm tramvaie, pentru că trebuie. Dar, revenind, eu sunt presat să semnez contractul, cu un grafic asumat pe 2024, care iese din exerciţiul financiar. Practic, dacă semnez, trebuie să ne asumăm că există posibilitatea să plătim, cu tot ce înseamnă cheltuieli eligibile şi neeligibile, undeva la 160 de milioane de lei, adică să le cumpărăm noi", a explicat primarul Andrei Volosevici înainte de vot.
În speranţa că Ministerul Dezvoltării va găsi o modalitate pentru a ieşi din acest impas şi a nu-şi bloca propria procedură, forul legislativ ploieştean a optat pentru a treia variantă: amânarea deciziei. Viceprimarul Daniel Nicodim a declarat în timpul şedinţei că există discuţii la nivel central pentru a se găsi o soluţie astfel încât achiziţia de tramvaie să nu piardă finanţarea europeană: "Având în vedere complexitatea celor angajate de acest proiect şi posibilitatea ca Guvernul, prin ministrul de resort, să rezolve problema în următoarele săptămâni, în sensul de a nu angaja bugetul local la această cheltuială importantă, propun prorogarea proiectului".
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!