Ploieștiul va găzdui meciurile de calificare ale Echipei Naționale U18, în vederea participării la turneul final al Campionatului European de Volei din 2026

sport meciuri volei

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Mihai Polițeanu, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Române de Volei, în vederea încheierii unui parteneriat care ar putea aduce, la Ploiești, evenimente sportive importante. Un acord similar este în pregătire și cu Federația Română de Fotbal.

Întâlnirea de astăzi a avut loc în contextul conturării unui parteneriat strategic pentru susținerea și consolidarea voleiului în rândul generațiilor tinere.

„Discuțiile s-au concentrat pe ridicarea voleiului românesc la un nivel superior, prin valorificarea potențialului existent la nivel local. Clubul Sportiv Municipal, alături de structuri particulare, oferă continuitate și performanță pentru categoriile de vârstă 13–19 ani, la băieți (juniori și cadeți), precum și pentru minivolei și speranțe la fete.
 
Punctul central al întâlnirii l-a reprezentat organizarea meciurilor de calificare ale Echipei Naționale U18 a României, în vederea participării la turneul final al Campionatului European din 2026. În cadrul acestor calificări, România va întâlni selecționatele din Irlanda, Estonia și Grecia. 

Primăria Municipiului Ploiești și-a exprimat deschiderea totală de a deveni partener al Federației Române de Volei, angajându-se să asigure întreaga logistică necesară desfășurării competiției în condiții excelente.

Pe lângă voleiul de sală, autoritățile locale și-au manifestat un interes deosebit și pentru dezvoltarea voleiului pe nisip, fiind discutată posibilitatea organizării unui turneu dedicat, precum și a altor evenimente sportive în perioada următoare”, a transmis Primăria Ploiești.

La reuniune au participat Adin Cojocaru - președintele Federației Române de Volei, Mihai Duță -  vicepreședintele Federației, Petrișor Macovei - antrenorul federal și Lucian Rădulescu - directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești.