Primăria Ploieşti a reluat lucrările la semafoare, sistate în decembrie, după ce şi-a dat seama că n-a prea nins

Primăria Ploieşti a reluat lucrările la semafoare, sistate în decembrie, după ce şi-a dat seama că n-a prea nins

Sistate printr-un ordin emis de Primărie în decembrie 2019, pe motiv de condiţii meteo nefavorabile, lucrările de modernizare la sistemul de semaforizare din Ploieşti au fost reluate. Potrivit unor surse, acest lucru s-a întâmplat la insistenţele Poliţiei Locale, care a reclamat că, odată cu sistarea, pe mai multe străzi şi trotuare, fix în unele dintre cele mai tranzitate zone din oraş, au rămas gropi uriaşe.

Într-una dintre cele mai călduroase ierni din istoria recentă, Primăria Ploieşti a avut neinspirata idee să sisteze, în varianta iniţială timp de peste trei luni, lucrările de modernizare a sistemului de semaforizare. Decizia a venit în decembrie, Ploieştiul a intrat plin de gropi în noul an, iar abia acum autorităţile au ajuns la concluzia că se puteau efectua în continuare lucrări şi au trimis executantul pe teren, să astupe din gropile vechi sau să mai facă unele noi, scrie Actualitatea Prahoveană, citând surse din administraţia locală. Potrivit acestora, Primăria a comandat astăzi reluarea lucrărilor, după o şedinţă tensionată.

Ordinul de sistare fusese semnat de primarul Ploieştiului şi de şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii în data de 4 decembrie 2012, până la 15 martie 2020, "datorită condiţiilor meteo nefavorabile", ceea ce a lăsat mai multe trotuare şi străzi pline de cratere, practic un adevărat pericol public, fix în unele dintre cele mai circulate intersecţii din municipiu, asta deşi lunile decembrie şi ianuarie au fost unele cu temperaturi exterioare mult peste media acestei perioade şi, implicit, cu multe zile în care s-ar fi putut efectua intervenţii.

Image
Image
Image
Image