Primarul Volosevici a cerut verificări amănunţite la CSM Ploieşti, începând cu instalaţiile tehnice

Primarul Volosevici a cerut verificări amănunţite la CSM Ploieşti, începând cu instalaţiile tehnice
Previous Next

Noul director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Costin Grigore, ar urma să îşi angajeze un consilier personal, cu specializare tehnică, pe o perioadă determinată, pentru o verificare amănunţită a tuturor sistemelor şi instalaţiilor. Măsura a fost solicitată astăzi de primarul Ploieştiului, care a reclamat că starea unora dintre aceste echipamente tehnice din interiorul bazelor sportive, de la sistemele de acces până la cele de iluminat sau climatizare, este foarte proastă, deşi clubul a consumat mulţi bani pentru mentenanţă şi revizii.

Andrei Volosevici a declarat că a avut luni dimineaţă o discuţie cu noul director al CSM, Costin Grigore, şi cu viceprimarul Daniel Nicodim, cel care are în atribuţii coordonarea clubului, solicitând contractarea unei persoane specializate în domeniu, pe o perioadă relativ scurtă, undeva la o lună de zile, timp în care să facă verificările necesare şi să înainteze un raport către conducerea Primăriei Ploieşti.

"Am dispus în această dimineaţă, într-o şedinţă, CSM-ului, în speţă domnului viceprimar şi noului director, pe un format pe care îl pot găsi foarte simplu, angajarea unui specialist pe tot ce înseamnă partea de IT, de funcţionare, de centrale, de sisteme de monitorizare şi aşa mai departe. Poate face această angajare pe jumătate de normă, pe un post de consilier personal, cu un proiect pe o lună, în care să se ocupe de tot ce înseamnă această verificare şi să facă un raport viceprimarului, pentru că informaţia mea este că la CSM nu funcţionează mai nimic", a afirmat, luni, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.

În paralel cu acest demers, n-ar fi de mirare nici să vedem nişte verificări pe linie juridică, vizând actele emise de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti în ultimii ani.

Image
Image
Image