Primăria Ploieşti, datoare la firma de termoficare. Vezi ce se întâmplă cu subvenţia în această iarnă!

Primăria Ploieşti, datoare la firma de termoficare. Vezi ce se întâmplă cu subvenţia în această iarnă!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cu sezonul de încălzire aproape de debut, Primăria Ploieşti are datorii de proporţii către firma de termoficare, aferente precedentelor ierni, ceea ce pune în pericol atât subvenţiile către ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat, cât şi continuarea în bune condiţii a întregului contract.

Vom avea sau nu subvenţie la termoficare în această iarnă? Vestea bună e că există cadru legal. Vestea proastă e că nu există bani. Primăria Ploieşti nu numai că n-are fonduri în buget pentru susţinerea subvenţiei din sezonul rece 2020-2021, dar încă mai are datorii de pe urma precedentelor sezoane de încălzire. La un calcul actual, ar fi undeva la 25 de milioane de lei, echivalentul a circa 5 milioane de euro, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti. Este vorba despre banii pe care municipalitatea ar fi trebuit să-i achite către Veolia Energie pentru o parte din subvenţia aferentă iernii trecute şi pentru acoperirea unor diferenţe mai vechi, aşa-zisul ratrapaj, din sezonul anterior. Tot reprezentanţii RASP spun că în acest an s-au plătit circa 33 de milioane de lei către operator, tot în contul subvenţiei. Atât a fost bugetul. Şi s-a epuizat. 

Vestea proastă... 

Pentru o primărie de municipiu reşedinţă de judeţ, probabil că o sumă de 25 de milioane de lei n-ar trebui să pară impresionantă. Dar la cum arată bugetul Ploieştiului, ea este uriaşă. Vorbim despre aceeaşi municipalitate care în ultimii doi ani abia a reuşit să-şi asigure cheltuielile pentru serviciile publice, iar găsirea unor sume de ordinul sutelor de mii de lei - nu mai discutăm de milioane sau de zeci de milioane - a devenit problematică. Practic, acum, datoria reprezintă circa 5% din bugetul pe 2020 al Ploieştiului, dacă ne referim strict la veniturile curente, excluzând veniturile ocazionale preconizate pentru proiectele europene.

Cu alte cuvinte, Primăria ar trebui să facă eforturi serioase ca să-şi acopere datoria. Şi chiar şi după eforturi serioase nu e sigur că va reuşi să facă acest lucru în acest an. În situaţia actuală, devine evident că nu va avea bani nici pentru a plăti prea curând subvenţia aferentă sezonului de încălzire care stă să înceapă. 

Vestea bună... 

Şi totuşi, pentru ploieştenii racordaţi la sistemul centralizat există o veste bună. Subvenţia va fi menţinută. De altfel, conform explicaţiilor primite de la RASP, acordarea subvenţiei de la bugetul local e prinsă în noul contract cu Veolia Energie şi ar trebui să rămână valabilă până în 2022 sau cel puţin până în aprilie 2021, când e de aşteptat să intre în vigoare o lege care va schimba considerabil modul de acordare. Asta înseamnă că ploieştenii vor plăti la factură acelaşi tarif ca în iarna trecură, iar diferenţa de la tariful pentru consumatori şi până la cel total va fi acoperită de Primărie. De regulă, chiar dacă sezonul de încălzire se deschide undeva prin octombrie, primele plăţi de la bugetul local au venit abia din bugetul anului următor. Aplicând această regulă, ar însemna că Primăria Ploieşti n-are de ce să-şi facă griji în acest an pentru plata subvenţiei aferente sezonului rece 2020-2021, plată care ar urma să se facă la anul. Problema rămâne, însă, că municipalitatea n-a fost în stare să acopere cheltuielile din urmă.

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat luni pentru „Telegrama” că subvenţia va fi menţinută, că nu sunt semnale că ar urma vreun impas în acest serviciu sau vreo solicitare de majorare a tarifului, dar şi că municipalitatea pregăteşte două proiecte europene, în valoare totală de aproape 40 de milioane de euro, pentru modernizarea reţelei primare. "Suntem într-un grafic cu ei", a precizat primarul cu privire la datoria către Veolia Energie. "Există o hotărâre a Consiliului Local care a stabilit clar cât plătesc cetăţenii şi cât plăteşte Primăria. Nu există nicio cerere de majorare de tarif, iar preţul gazelor pare să fie într-o perioadă de stabilizare, astfel că nu se anticipează nicio majorare. Pe de altă parte, ne-am ocupat de pregătirea unor investiţii în sistemul de termoficare, concentrate pe modernizarea reţelei primare, acolo unde sunt pierderi foarte mari. Reducerea acestor pierderi ar putea determina menţinerea sau chiar diminuarea tarifului", a mai declarat Adrian Dobre.

Subiectul a fost dezbătut în spaţiul public şi de noul primar ales al Ploieştiului. Încă din prima declaraţie dată după alegeri, Andrei Volosevici a anunţat că găsirea unei soluţii pentru acoperirea acestei datorii va reprezenta una dintre primele provocări ale mandatului. El discutase despre asta şi într-un interviu acordat pentru „Telegrama” înainte de alegeri, sugerând că datoria Primăriei către operatorul de termoficare ar putea fi acoperită din suma câştigată în instanţă de Finanţele Locale de la Telekom şi eşalonată.

Image