Primăria Ploieşti a lansat licitaţii pentru începerea studiilor la două parcări supraetajate noi

Primăria Ploieşti a lansat licitaţii pentru începerea studiilor la două parcări supraetajate noi
Una dintre cele două parcări e propusă în zona Dealu cu Piatră din Malu Roşu (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria Ploieşti a demarat procedurile de achiziţie pentru realizarea a două studii de fezabilitate şi a unui plan urbanistic de detaliu aferente proiectelor de construire a unor parcări supraetajate pe strada Democraţiei, în capătul dinspre centru, şi strada Dealul cu Piatră, în cartierul Malu Roşu.

Administraţia locală a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că a lansat licitaţiile pentru realizarea acestor documentaţii, care vor sta la baza viitoarelor proiecte de construire a celor două parcări supraetajate noi. "Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a aprobat inițierea procedurilor de achiziție publică, aferente elaborării documentațiilor legale necesare construirii a două obiective de investiții importante pentru ploieșteni, respectiv parcări supraterane în cartierul Malu Roșu – strada Dealul cu Piatră și în zona Democrației. Anunțurile de participare și documentațiile de atribuire, aferente acestor achiziții publice, au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP)", a anunţat administraţia locală, în comunicatul de marţi.

Municipalitatea ploieșteană a inițiat, astfel, proceduri de achiziție publică în vederea atribuirii contracte de prestări servicii pentru elaborarea celor două studii de fezabilitate şi a planului urbanistic de detaliu:
» “SF Parcare supraterană zona Democrației” - 134,453 lei, exclusiv TVA, termen - 60 de zile de la emiterea ordinului de începere;
» “PUD Parcare supraterană zona Democrației”- 134,453 lei, exclusiv TVA, termen - 30 de zile de la emiterea ordinului de începere;
» “SF Parcare supraterană zona Malu Roșu - str. Dealul cu Piatră” - 134,453 lei, exclusiv TVA, termen - 60 de zile de la emiterea ordinului de începere.

Finanțarea se va asigura din bugetul local.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image