Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a anunțat programul pentru perioada următoare. Taxele și impozitele locale mai pot fi plătite și miercuri dimineață, încasările urmând să fie reluate apoi pe 8 ianuarie.
Miercuri, 31 decembrie 2025, SPFL Ploiești are program de încasări doar în intervalul 8.00 - 9.00, la sediile din B-dul Independenței nr.16, str. Basarabi nr. 5, Șoseaua Vestului nr. 19 și Piața Eroilor nr 1A. Programul cu publicul se va încheia, mâine, la ora 10.00.
Ghișeele vor fi închise în perioada 1 - 4 ianuarie (sărbători legale și weekend), dar și pe 6 și 7 ianuarie (sărbători legale). Pe 5 ianuarie, SPFL va avea program în intervalul 8.00 - 16.30, doar pentru depunerea de declarații fiscale, eliberarea de certificate de atestare fiscală și încasarea amenzilor.
„Programul de încasare a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026 va începe din data de 08 ianuarie 2026, ora 8.00”, au mai transmis reprezentanții SPFL Ploiești.
Pe anul 2026, taxele și impozitele ploieștenilor vor fi majorate în conformitate cu prevederile aprobate luni de Consiliul Local Ploiești.
VIDEO 🎦 Majorarea taxelor și impozitelor locale a fost aprobată cu număr minim de voturi de Consiliul Local Ploiești


