Veste excelentă pentru iubitorii sportului din Ploieşti! Proiectul propus pentru construirea unui bazin olimpic de înot în zona de sud a municipiului a fost acceptat pe lista prioritară a Companiei Naţionale de Investiţii.
Cu Bazinul Vega într-o situaţie incertă şi Clubul Sportiv Municipal plătind mii de euro pentru închirierea bazinului din Târgovişte sau a unui bazin privat din Ploieşti, autorităţile au anunţat joi "parcurgerea unei etape importante în vederea construirii unui bazin de înot modern". Proiectul de realizare a noului bazin, în Strada Ghighiului nr. 25C, în spatele Hipodromului Ploieşti, a fost inclus în lista de sinteză a CNI, printr-un ordin al ministrului Dezvoltării, a confirmat Primăria Ploieşti.
Finanţarea acestui obiectiv de investiţii, solicitat de administraţia publică ploieșteană, se va realiza în corelare cu alocaţiile bugetare destinate Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, a specificat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis joi după-amiază.
"Am parcurs paşi importanţi pentru punerea în practică a proiectului care vizează construirea pentru ploieşteni a unui bazin de înot nou, modern, performant, un astfel de complex sportiv fiind necesar, în principal, pentru copiii şi tinerii oraşului nostru. Doresc să le mulţumesc, pe această cale, tuturor celor care au fost şi sunt implicaţi în acest proiect şi care înţeleg cât este de important să investim în dezvoltarea infrastructurii educaţionale şi sportive din municipiul Ploieşti. Sunt un susţinător al unor astfel de proiecte şi investiţii esenţiale, menite să ne crească nivelul de trai şi gradul de confort în spaţiul public” a declarat, în acest context, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.
(Foto: cni.ro)