Proiectul european pentru termoficarea Ploieştiului, depus în ultima zi a anului de Consiliul Judeţean Prahova

Proiectul european pentru termoficarea Ploieştiului, depus în ultima zi a anului de Consiliul Judeţean Prahova

Consiliul Județean Prahova a depus cererea de finanţare de la UE pentru proiectul de modernizare a reţelei primare de termoficare a municipiului Ploieşti. Obiectivul, care reprezintă etapa întâi a unui program mai amplu anunţat de autorităţi, e estimat la 24 de milioane de euro, din care circa 20 fonduri nerambursabile, şi a fost depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, în ultima zi a anunlui şi totodată ultima zi în care era deschis apelul de proiecte.

Proiectul „Reabilitare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldura urbană – Etapa I” a fost depus în cadrul Axei Prioritare 7 din POIM, dedicată creşterii eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate, valoarea proiectului de investiție fiind de 114.753.366,92 lei, aproximativ. 24.000.000 euro, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Judeţean Prahova.

Prin implementarea proiectului vor fi realizate investiții de reabilitare a unor tronsoane de rețea primară proprietatea județului Prahova, aferente sistemului de termoficare a municipiului Ploiești în lungime de 24,235 km (12,1175 km traseu), a anunţat CJ Prahova într-un comunicat de presă.

Obiectivele proiectului, corelate cu cele ale POIM, sunt:

-           reducerea pierderilor de energie termică în rețelele de transport, asigurându-se astfel creșterea eficienței energetice în întregul sistem. Prin reabilitarea rețelelor termice primare; reducerea pierderilor este de 133,0 TJ/an;

-           îmbunătățirea parametrilor tehnici de transport a energiei termice și reducerea costurilor de exploatare și mentenanță prin reabilitarea sistemului de pompare a agentului termic din reteaua primara de incalzire.

Proiectul va contribui la creșterea standardelor de viață a populatiei prin:

- reducerea emisiilor poluante produse de sistemul de încălzire urbană din municipiul Ploiești;

- asigurarea unui confort ridicat ca urmare a punerii la dispoziție a unui sistem de termoficare eficient, care să asigure un consum optim, la tarife suportabile;

- îmbunatatirea stării de sănătate ca urmare a reducerii nivelului de emisii de gaze cu efect de seră și a altor poluanți.

Image
Image
Image