Proiectul viitorului Spital Municipal Ploieşti reintră în dezbatrea Consiliului Local. "Am primit avizul final"

Proiectul viitorului Spital Municipal Ploieşti reintră în dezbatrea Consiliului Local. "Am primit avizul final"

Nu vă era dor de proiectul privind construirea unui nou spital municipal de urgenţă în Ploieşti? Promis în campania din 2016 de actualul primar, ulterior lăsat în sarcina celor doi viceprimari prin decizia Consiliului Local, obiectivul urmează să apară din nou în dezbaterea forului legislativ. Este vorba, mai exact, despre un proiect de hotărâre privind preluarea terenului de la fosta unutate militară de pe Torcători, iniţiat după ce "s-au lămurit toate aspectele juridice" şi "s-a primit avizul favorabil al MApN".

Viceprimarul George Pană, împuternicit anul trecut de Consiliul Local Ploieşti să se ocupe alături de Cristian Ganea, celălalt vice, de problema terenului, a declarat astăzi că autorităţile au ajuns la un acord cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale privind preluarea a 7,11 hectare la fosta unitate militară de pe Torcători, teren pe care se doreşte realizarea viitorului spital, a unor blocuri de locuinţe, dar şi a unor unităţi de învăţământ, spaţii verzi şi terenuri de sport. A fost inţiat un proiect de hotărâre, care urmează să intre în dezbaterea Consiliului Local Ploieşti şi prin care se solicită Guvernului transmiterea în patrimoniul municipalităţii a spaţiilor respective.

În urma corespondenţei purtate, autorităţile s-au angajat ca, în schimbul primirii acestei parcele, să ridice pe o parte din teren 80 de unităţi locative destinate cadrelor MApN, într-un termen de cinci ani. În mod ironic, primarul Adrian Dobre, cel care lansase primul în spaţiul public ideea de construire a unui nou spital la unitatea de pe Torcători, era criticat în urmă cu un an şi ceva de către consilierii din majoritatea PSD-ALDE, deşi termenul limită pe care-l negociase atunci era, cel puţin într-una dintre variante, mai mare decât cel de acum. Viceprimarul George Pană spune, însă, că varianta de proiect de hotărâre iniţiată atunci de Adrian Dobre avea mai multe scăpări juridice, rezolvate între timp. "După cum ştiţi, Primăria a solicitat un teren la fosta unitatea militară de pe strada Torcători, în vederea edificării spitalului şi a altor obiective, precum locuri de joacă, terenuri de sport, şi a unor unităţi locative de tip ANL care vor fi ulterior puse la dispoziţia Ministerului Apărării. În corespondenţa purtată cu reprezentanţii ministerului, ei ne-au trimis mai multe puncte de vedere, privind modul în care ar trebui întocmită documentaţia. Zilele trecute am primit un ultim punct de vedere, prin care sunt de acord să cedeze terenul de 7,11 hectare, în condiţiile în care cele 80 de unităţi locative vor fi predate în termen de cinci ani. S-au mai lămurit şi celelalte aspecte juridice invocate anterior, inclusiv cele legate de construcţiile vechi existente pe teren şi care trebuie demolate. Prin urmare, vom intra în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre care lămureşte toate aspectele juridice, având un aviz favorabil din partea MApN", ne-a declarat, miercuri, George Pană, viceprimarul municipiului Ploieşti.

Într-o variantă mai veche, care posibil mai este de actualitate, spitalul ar urma să ocupe circa 2,5 din cele 7,11 hectare. Pe o parte din diferenţa de teren ar urma să fie construite cele 80 de locuinţe pentru cadrele din Ministerul Apărării, dar nu e exclusă nici realizarea de locuinţe pentru tinerii din Ploieşti. George Pană s-a arătat încrezător că Agenţia Naţională pentru Locuinţe ar putea găsi resursele necesare şi ar putea realiza imobilele, în termenul de cinci ani. Totuşi, la nivelul administraţiei locale există unele îndoili, în ideea că ANL derulează la nivel naţional diverse programe de construire de locuinţe, de exemplu pentru tineri sau pentru medici, însă acestea nu includ, pentru moment cel puţin, şi cadrele militare, ceea ce - se tem unii oameni din administraţia locală - ar putea îngreuna schimbarea ulterioară a destinaţiei şi predarea către MApN.

Image
Image
Image