SALUBRITATE PLOIEȘTI. Bin Go Solutions răspunde cu plângeri penale sesizărilor făcute de primarul Mihai Polițeanu. Operatorul reclamă că a fost „blocat abuziv și fără temei legal”

salubritate ploiești

Dacă vă mai amintiți criza din salubritate de acum vreo trei ani, când deșeurile se revărsau mormane la platformele gospodărești din Ploiești, probabil nu vă vine a crede că a sosit ziua în care doi operatori se bat pe gunoaiele ploieștenilor. Și totuși, Bin Go Solutions și Bratner își dispută dreptul de a strânge gunoiul menajer în municipiu. În timp ce factorii implicați în acest război al salubrității încearcă să se intimideze reciproc, cu plângeri penale, nimeni nu golește ghenele din oraș. Spre norocul ploieștenilor, e iarnă, temperaturile sunt scăzute, iar zăpada a acoperit gunoiul. Dar vremea nu poate „masca” la nesfârșit faptul că, din nou, Ploieștiul se confruntă cu o uriașă criză.

Primarul Ploieștiului a reclamat la Poliție conducerea ADI Deșeuri, pentru abuz în serviciu, pe motiv că nu predă platformele gospodărești.

O altă sesizare vizează ADI și operatorul de salubritate, referindu-se la modul în care a fost obținută autorizația de mediu.

Cert este că, în acest moment, nimeni nu poate ridica deșeurile menajere din Ploiești.

La rândul său, reprezentanții Bin Go au făcut sesizări penale cu privire la faptul că, ieri, operatorul a fost oprit să-și desfășoare activitatea.

„Astăzi, 17.02.2025, în mod abuziv și fără vreun temei legal, am fost obstrucționați în desfășurarea activității de ridicare a deșeurilor menajere de la populație de către conducerea Primăriei Ploiești. Aceasta a acționat contrar intereselor ploieștenilor, prin acțiuni abuzive ale Poliției Locale, care a ridicat licențele de transport ale autospecialelor noastre de salubritate. Menționăm că acest demers a fost făcut ilegal!

De asemenea, atragem atenția că prin acest sabotaj se pune în pericol sănătatea publică, fiind creată astfel o nouă criză a deșeurilor în Municipiul Ploiești.

Precizăm că operatorul “uzurpator” Brantner Servicii Ecologice, adus de Primărie abuziv în Ploiești, nu deține autorizație valabilă de mediu, licență de lucru, contracte pentru eliminarea, tratarea și sortarea deșeurilor, neputând presta în mod legal serviciul de salubritate.

Un fapt cu adevărat grav este prezența primarului Ploieștiului, Mihai Polițeanu, astăzi, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova cu scopul declarat de a face demersuri pentru eliberarea urgentă a autorizațiilor competitorilor noștri, devenind jucător pe o piață concurențială neloială.

De asemenea, suntem consternați de acest atac continuu al Primăriei Ploiești la care este supus Sistemul de Management al Deșeurilor din județul Prahova, acțiune ce provoacă daune iremediabile societății noastre și, implicit, cetățenilor.

În final, îi asigurăm pe ploieșteni că societatea noastră nu va cădea pradă șantajului și amenințărilor. Ne vom asuma în continuare ridicarea deșeurilor municipale din Ploiești, în baza contractului nr. 1792/13.09.2016, al cărui valabilitate expiră în data de 15.04.2025.

Pe această cale aducem la cunoștința opiniei publice că am formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra interselor persoanei față de reprezentanți ai Primăriei Ploiești și ai Poliției Locale Ploiesti care au sancționat ilegal societatea noastră”, se arată în comunicatul Bin Go, transmis după evenimentele de luni.

Principala întrebare, la care ar trebui să răspundă inclusiv Poliția, în urma sesizărilor recente, este dacă procedura de ieșire a Ploieștiului din ADI Deșeuri este sau nu completă, ceea ce ar lămuri cine poate goli platformele de deșeuri din Ploiești, în următoarele două luni.