Marți seară, conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului a decis să trimită, la Ploiești, Corpul de Control și un specialist al Direcției Juridice a ANPM, pentru a verifica modul în care a fost acordată Autorizația de Mediu pentru operatorul de salubritate Bin Go Solutions. Anunțul a fost făcut după acuzații repetate lansate de primarul municipiului, Mihai Polițeanu, împotriva APM Prahova și a directorului Florin Diaconu care, să vezi coincidență, a intrat în concediu imediat ce a aflat că vor fi verificări.
„Domnul Florin Diaconu, șeful APM Prahova, instrumentul prin care mafia deșeurilor a blocat ilegal autorizația de mediu pentru noul operator de salubritate și accesul la gropi de gunoi, forțând intrarea Ploieștiului într-o criză a gunoiului pentru favorizarea Rosal/UWS/Bin Go, a intrat în concediu. Întâmplător, și-a luat concediu în aceeași zi când a venit Corpul de control al ANPM de la București la APM Prahova. Care, înțeleg, aici nu mai sunt sigur, l-a chemat din concediu să explice ce a făcut”, a dezvăluit primarul Ploieștiului.
SALUBRITATE PLOIEȘTI. Control de la București, la APM Prahova, în urma acuzațiilor lansate de primarul Mihai Polițeanu
Anterior, edilul a acuzat că, de o săptămână, APM Prahova și directorul Florin Diaconu „blochează cererea de eliberare a autorizației de mediu” pentru Bratner, firma care se presupune că, de luni, 17 februarie, ar fi trebuie să preia, la nivelul municipiului, activitatea de colectare a gunoiului menajer.
VIDEO 🎦 Polițeanu: Nimeni nu ridică, acum, gunoiul menajer din Ploiești. Mașinile operatorului Bin Go nu au mai fost lăsate să intre în oraș
În mijlocul acestei dispute, Ploieștiul intră în a patra zi în care nimeni nu golește tomberoanele, pentru că mașinile Bin Go nu mai au voie să intre în Ploiești, în timp ce Bratner nu are încă autorizația de mediu care să-i permită să presteze serviciul.