Spitalul de Urgență, Roșu Vara, Sedativ și alții se alătură demersurilor pentru Școala „Bassarabescu”. Apel public în Republica de sub Castani

concerte caritabile bassarabescu

Al VIII-lea weekend în Republica de sub Castani va sta sub semnul gesturilor mari. Două concerte și un târg caritabil vor avea loc pe Bulevardul Independenței, pentru susținerea elevilor de la Școala „I. A. Bassarabescu” și a cauzelor Fundației Tuna.

„Sub Castani, nu doar ne bucurăm și ne relaxăm împreună, ci ne și implicăm. Vino să fii parte dintr-o Republică ce construiește un viitor mai bun pentru copiii ploieșteni!” este îndemnul lansat de Primăria Ploiești care organizează, la finalul acestei săptămâni, două concerte caritabile pentru susținerea elevilor de la Școala „Bassarabescu”. Evenimentele se vor derula sub sloganul „Dar din dar se face o școală”.

Pe scena de la Rondul 1 vor urca sâmbătă, de la ora 19.00, Roșu Vara, Spitalul de Urgență, Sedativ, iar duminică sunt programate spectacolele susținute de Carmen Chindriș & Taraful Rutenilor, The Zoo.

Tot în weekend, TBI Urban coboară în Republica de sub Castani. Peste 100 de mașini tunate, de epocă, scutere, ATV-uri și vehicule de la peste 20 de producători autohtoni sau internaționali vor susține cauza caritabilă, devenind ambasadori ai binelui.

Evenimentele sunt organizate pentru o strângere de fonduri, campanie prin care oricine va putea contribui la susținerea elevilor de la Școala „I. A. Bassarabescu” din Ploiești, care învață în prezent în trei schimburi, în condiții dificile. Din septembrie, unitatea de învățământ nu mai are spații suficiente pentru numărul mare de clase.

„Primăria a obținut fonduri europene pentru construcția unui corp nou, iar contractul se semnează curând. Între timp, am demarat și procedura pentru construirea unei școli modulare, dar este nevoie urgentă de sprijin pentru a accelera pașii. Concertele din acest weekend devin o rampă de lansare pentru acest proiect. Fiecare donație ne aduce mai aproape de clase decente pentru copiii de la școala Bassarabescu”, au explicat reprezentanții Primăriei Ploiești.

Donațiile vor putea fi făcute direct, la fața locului, sau on-line pe www.pro-bassarabescu.ro.

Festival turcesc, în weekend, în Republica de sub Castani

Pe lângă terasele deschise weekend de weekend, la finalul acestei săptămâni ploieștenii vor fi răsfățați, pe Bulevard, și cu bunătăți cu specific turcesc. Adana Kebab, Künefe, Gözleme, cafea la nisip, înghețată se vor găsi la standurile amplasate dinspre Gara de Sud spre Rondul 2.

De asemenea, pe Bulevard va fi amplasată o a doua scenă, la intrarea dinspre Monumentul Vânătorilor, pentru momentele de muzică live, spectacolelor cu derviși rotitori, dansuri și tradiții orientale.

„Intrarea este liberă. Dar implicarea voastră face toată diferența! Republica nu e doar un loc, e o adevărată comunitate. Hai să arătăm că putem mișca lucrurile împreună” transmis reprezentanții Primăriei.