STARE DE URGENȚĂ | Autoritățile din Prahova au anunțat când devine obligatorie, în județ, purtarea măștilor de protecție

STARE DE URGENȚĂ | Autoritățile din Prahova au anunțat când devine obligatorie, în județ, purtarea măștilor de protecție

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova a aprobat, marți, ca purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie în spațiile publice din județul nostru.

"Conform Hotărârii C.J.S.U nr.27/07.04.2020, decizia a fost luată ca măsură specifică pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome, nu cunosc că sunt infectate, dar care pot transmite virusul altor persoane cu care intră în contact)", au transmis reprezentanții Prefecturii, precizând că, pe fondul crizei de astfel de materiale de protecție, nu este obligatorie folosirea măștilor medicale. Astfel, acestea pot fi înlocuite cu eşarfe, măşti din material textil dens sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura.

Purtarea lor este obligatorie pentru persoanele care se deplasează pe raza județului Prahova, în special cu mijloace de transport în comun, care se află în spații publice (instituții publice, spații comerciale, piețe agroalimentare, gări, autogări etc.), dar și în cazul deplasărilor scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, pentru nevoile animalelor de companie/domestice, indiferent de loc – străzi, parcuri.

Măsurile stabilite prin hotărârea C.J.S.U Prahova vor intra în vigoare începând cu data de 10.04.2020, acest răgaz fiind acordat pentru ca populația să aibă timpul necesar pentru a se informa și a-și procura/confecționa aceste măști de protecție.

Cei care nu vor respecta această obligație vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei, în baza art. OUG 1/1999. 

Image
Image
Image