Taxă majorată pentru ploieştenii care n-au contract de salubritate

Taxă majorată pentru ploieştenii care n-au contract de salubritate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La Ploieşti, ca prpbabil peste tot în ţară, persoanele fizice şi juridice fără contracte de salubritate sunt obligate să achite o taxă specială, către municipalitate, "vărsată" ulterior operatorului. Doar că în ultimele luni, după ce la tariful standard de salubritate a fost adăugată o penalitate pentru necolectare selectivă, ducându-l practic la o valoare lunară de 13,22 lei de persoană, era mai convenabil să nu ai contract, pentru că taxa, în situaţiile în care s-ar fi aplicat, era oricum mai mică. Acest lucru ar urma să fie modificat de zilele viitoare.

Consiliul Local Ploieşti urmează să dezbată, în şedinţa programată pe 31 martie, un proiect de hotărâre pentru majorarea taxei speciale de salubritate, atât pentru societăţile comerciale cât şi pentru persoanele fizice.

Astfel, în cazul persoanelor fizice, această taxă specială urmează să urce de la 12 la 15,72 lei de persoană pe lună. Măsura este luată în baza unor prevederi din legislaţia naţională, în condiţiile în care, în teorie, lumea e obligată să aibă contracte de salubritate. Această taxă specială e menită să determine lumea să intre în legalitate, ideea fiind ca ea să fie cu puţin mai mare decât tariful standard, tocmai pentru a-i determina pe oameni să încheie contracte. Banii sunt colectaţi de administraţia locală şi viraţi ulterior operatorului. La Ploieşti, din valoarea de 12 lei încă în vigoare, Rosal primea 9,5 lei, echivalentul unui tarif, iar restul sumei, de 2,5 lei, rămânea la Serviciul Public Finanţe Locale, pentru acoperirea propriilor costuri de impunere a taxei. Din câte înţelegem din fundamentarea valabilă pentru noua taxă, SPFL va păstra această valoare de 2,5 lei, majorarea ducându-se către operator. Pentru utilizatorii noncasnici fără contract de salubritate, taxa specială urmează să crească de la 519,34 lei pe lună la 646,55 lei pe lună.

Image