La Valea Călugărească început lucrările pentru refacerea podurilor și podețelor din comună afectate de inundațiile din primăvara anului trecut. Fonduri în acest scopt au fost alocate prin Hotărâre de Guvern, sumele provenind din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, a precizat administrația locală.
Autoritățile locale au la dispoziție, pentru realizarea lucrărilor, suma de 2,185 milioane de lei, aceasta urmând să fie folosită pentru refacerea a 13 podețe afectate în urma precipitațiilor abundente din mai 2019.
“Zilele trecute au început lucrările pentru refacerea podurilor şi podeţelor afectate de inundaţiile de anul trecut. Potrivit raportului de constatare şi evaluare a efectelor calamităţilor naturale din mai 2019, întocmit de comisia de evaluare, au fost afectate 6 podeţe în satul Valea Poienii, 1 podeţ în satul Nicovani, 6 podeţe în satul Pantazi. Toate acestea vor fi refăcute cu banii primiţi de la Guvern. Drumurile afectate de inundaţii vor fi reabilitate din bugetul local”, a anunțat Vasilică Neacşu, primarul comunei Valea Călugărească.
Foto: Primăria Valea Călugărească