De marți, 8 aprilie, sunt valabile dispozițiile semnate de primarul Mihai Polițeanu, privind atribuțiile date celor doi viceprimari ai Ploieștiului. Documentele au fost emise cu o zi în urmă.
Primarul a dispus „delegarea și stabilirea unor atribuții pentru a fi exercitate de domnul SĂRARU ALEXANDRU FLORIAN viceprimar al Municipiului Ploiești, pe perioada mandatului primarului, începând cu data de 08.04.2025, astfel:
1. Coordonează, îndrumă și verifică activitatea Administrației Parcului Memorial «Constantin Stere»Ploiești;
2. Coordonează, îndrumă și verifică activitatea Creșei nr. 39 Municipiul Ploiești.
3. Îndeplinește orice alte atribuții încredințate de primar”.
VIDEO 🎦 Alexandru Săraru, consilier local AUR, a fost ales viceprimar al municipiului Ploiești
Cu privire la Zoia Staicu, edilul a dispus că aceasta:
„1. Coordonează, îndrumă și verifică activitatea Serviciului Dezvoltare, Administrare, Monitorizare Contracte Unitati de Învățământ, Sănătate, Culte din cadrul Direcției Tehnic Investiții.
2. Colaborează cu structurile funcționale din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și cu instituțiile publice, serviciile publice și întreprinderile publice din subordinea Consiliului Local în vederea remedierii prompte a situațiilor semnalate de către cetățeni.
3. Îndeplinește orice alte atribuții încredințate de primar”.
Atribuțiile enumerate mai sus au fost exercitate, până acum, de administratorul public al municipiului, Sorin Dumitrașcu.
Dispozițiile privind atribuțiile viceprimarilor sunt semnate de Polițeanu la aproape 6 luni de la preluarea mandatului, în condițiile în care primul viceprimar a fost ales abia pe 25 februarie, iar al doilea - pe 4 martie.
Tot pe 4 martie, viceprimarul Alexandru Săraru a fost desemnat, prin votul CL Ploiești, ca primul înlocuitor al primarului.
VIDEO 🎦 Zoia Staicu (PNL), al doilea viceprimar al municipiului Ploiești. Aleșii locali au stabilit și cine îl poate înlocui pe primarul Mihai Polițeanu