VIDEO | Autorităţile din Ploieşti se opun eşalonării cerute de Rosal

VIDEO | Autorităţile din Ploieşti se opun eşalonării cerute de Rosal

Rosal a acumulat o datorie de aproape 10,4 milioane de lei către ADI Deşeuri, reprezentând redevenţă neplătită şi penalităţi. La rândul său, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară urmează să decidă dacă acceptă cererea de eşalonare propusă de operator. Autorităţile din Ploieşti, care au un singur vot din 36 în şedinţa programată marţi, au decis astăzi să refuze cererea de eşalonare.

Reunit luni într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Ploieşti a avut de dezbătut, printre altele, un proiect pentru împuternicirea primarului să voteze în cadrul Adunării Generale a ADI Deşeuri cu privirela solicitarea de eşalonare propusă de operator. După o lungă dezbatere, care pe alocuri a căpătat accente de teatru absurd, cu exprimări de genul "votăm pentru împotrivă", consilierii au decis, cu o majoritate convârşitoare, ca mandatul să fie pentru a respinge cererea de eşalonare.

Reprezentanţii USR PLUS au argumentat că neplata redevenţei poate constitui un temei pentru rezilierea contractului de ridicare a deşeurilor, în timp ce o acceptare a eşalonării ar fi creat un nou pretext cei care sunt interesaţi să menţină situaţia actuală.

La rândul său, primarul Andrei Volosevici a reclamat că operatorul se află într-o situaţie financiară cel puţin instabilă, cu numeroase popriri, dând de înţeles că nu se aşteaptă ca suma respectivă să fie achitată prea curând, indiferent de decizia ADI Deşeuri.

Protocolul de eşalonare propus vizează plata unei sume de 7,5 milioane de lei, în rate pe 12 luni. Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, structura care urmăreşte derularea serviciilor, datoria Rosal depăşeşte 10,4 milioane dacă adăugăm toate penalităţile.

Votul dat luni de forul legislativ ploieştean înseamnă că primarul este mandatat să voteze împotriva cererii de eşalonare, la şedinţa ADI Deşeuri. Rămâne de văzut cât de mult va cântări asta, în contextul în care Ploieştiul are un cuvânt limitat, cu dreptul la un singur vot dintr-un total de 36 posibile.

Image
Image
Image