Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a făcut joi o vizită în Prahova, pentru discuţii cu primarii şi verificarea mai multor proiecte, anunţând cu această ocazie că în judeţ se află în derulare sau în pregătire, prin Compania Naţională de Investiţii sau Programul Operaţional Regional, investiţii publice de peste 900 de milioane de lei.
În Ploieşti, ministrul a vizitat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean şi de viceprimarii municipiului, campusul Universităţii Petrol-Gaze, unde se lucrează la un nou cămin stundenţesc care ar urma să fie gata anul viitor, şi Şcoala "George Coşbuc", unde a fost construită o nouă sală de sport. Ambele obiective sunt derulate de Compania Naţională de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Tot prin CNI mai sunt în pregătire, cu indicatorii aprobaţi, proiecte pentru săli de sport noi la Colegiul "Virgil Madgearu" Ploieşti, Şcoala "Nicolae Titulescu" Ploieşti şi Şcoala de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina. Programul ministrului a mai inclus vizite la noul complex sportiv care se realizează în comuna Berceni şi la viitorul sediu al Spitalului Sinaia, unde CNI a anunţat că va prelua proiectul.
"Prin Compania Naţională de Investiţii, din bugetul Ministerului Dezvoltării, avem în implementare 20 de obiective, cu o valoare totală de 225 de milioane de lei. Nouă obiective de investiţii sunt în curs de contractare, cu valoare de 77,8 milioane de lei, iar pentru şase se vor demara procedurile de achiziţie publică, valorând 66,16 milioane de lei. Domnul preşedinte a făcut referire la proiecte importante ale judeţului care sunt în curs de promovare. Acest proiect al Drumului Judeţean 102I, Valea Doftanei - Brădet, are o valoare aproximativă de 480 de milioane de lei, există deja proiect tehnic. La Spitalul Orăşenesc Sinaia, conform proiectului, este o invstiţie de 121 de milioane de lei, proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici este în dezbatere publică, avem finanţarea asigurată la acest obiectiv de investiţii", a declarat Attila Cseke, în timpul unei conferinţe de presă susţinute în Palatul Administrativ.
Pe lângă investiţiile derluate prin CNI, ministrul a mai anunţat că în Prahova sunt aprobate proiecte de 1,1 miliarde de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Sunt finanţate 241 de obiective, dintre care 103 s-au finalizat, iar până acum au fost făcute decontări de aproximativ 700 de milioane de lei, a mai anunţat Attila Cseke.
{cwgallery}
Totodată, prin Programul Operaţional Regional au fost semnate din decembrie şi până în prezent contracte de finanţare europeană de 135 de milioane de lei, în special pentru regenerare urbană, iluminat public, infrastructură rutieră sau infrastructură educaţională.
Ministerul asigură fonduri şi pentru 14 localităţi din Prahova pentru finalizarea planurilor urbanistice generale şi promite alte două programe naţionale majore, care vor aduce investiţii i în judeţ, pentru realizarea de creşe, respectiv pentru achiziţia de microbuze şcolare.
Ministrul a mai vorbit, în timpul vizitei, şi despre problemele ridicate de primari, anunţând că a fost pus în dezbatere un proiect de ordonanţă prin care ar urma să fie asigurat un fond de 590 de milioane de lei pentru împrumuturi cu dobânzi rezonabile destinate autorităţilor locale care au nevoie de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor europene.