FONDURI EUROPENE PLOIESTI Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat joi că administrația locală urmează să implementeze un proiect european de peste 10 milioane de euro pentru modernizarea unităților de învățământ, finanțat prin PNRR. Anunțul vine la o zi de când edilul a confirmat public că va candida din partea PSD la alegerile din 2024 și a fost făcut într-o conferință susținută alături de prefectul județului, Virgil Nanu, președintele PSD Prahova.
Primarul a anunțat joi că a fost acceptată cererea de finanțare depusă în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul „Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din municipiul Ploiești”, care în urma evaluării a obținut 80,6 puncte, în contextul în care pragul pentru obținerea finanțării era de 70. Valoarea proiectului este de 50.936.044 lei, cu tot cu TVA, potrivit datelor oficiale comunicate de Primăria Ploiești.
„Prin implementarea acestui proiect din fonduri PNRR, unitățile de învățământ preuniversitar (licee, școli, grădinițe) din municipiul Ploiești vor beneficia de o serie de dotări moderne, cum ar fi: display-uri interactive, sisteme desktop – monitor, laptop-uri, sisteme sunet, camere videoconferință, scannere, scaune săli de clasă, catedre, dulapuri, bănci duble, mese grădiniță etc.”, a anunțat Primăria Ploiești.
FONDURI EUROPENE PLOIESTI Obiectivul propune investiții în 47 de unități de învățământ din Ploiești. Sunt vizate 34 de laboratoare de informatică, dintre care 9 din unități cu profil tehnic și profesional, 659 de săli de clasă sau de grupă propuse pentru dotarea cu echipamente digitale, 681 de săli care urmează să fie dotate cu mobilier și materiale didactice, 28 de laboratoare de științe care urmează să fie dotate cu mobilier și cu echipamente digitale, 18 cabinete școlare, 6 cabinete de asistență psihopedagogică și 29 de săli de sport.
FONDURI EUROPENE PLOIESTI | Proiectul are o valoare de peste 10 milioane de euro
Anunțul privind acceptarea cererii de finanțare în cadrul PNRR a fost făcut în cadrul unei conferințe susținute la sediul Primăriei Ploiești de către Andrei Volosevici, alături de prefectul județului, Virgil Nanu. Probabil deloc întâmplător, el vine la mai puțin de 24 de ore de când edilul, suspendat din PNL, a anunțat public că va candida în 2024 din partea PSD. În acest context, e de așteptat ca aceasta să fie doar a doua dintr-o serie mult mai lungă de conferințe comune ale celor doi, care par că încearcă să obișnuiască alegătorii cu acest tandem, în condițiile în care e de așteptat ca actualul prefect, recent ales președinte al PSD Prahova, să candideze anul viitor pentru președinția Consiliului Județean.
„Este cel mai mare proiect de investiții în infrastructura școlară din '89 încoace. Este vorba de un proiect pe care l-am făcut împreună cu echipa din Primărie și pe care l-am susținut în tandem cu prefectul județului Prahova. Este un obicei în sensul ăsta, vom merge în tandem pentru că lucrăm în tandem, prin ceea ce înseamnă implementări și prin ceea ce înseamnă implicări financiare și programe ale Guvernului României. Discutăm de 51 de milioane de lei, de tot ce înseamnă școlile din Ploiești. Ca să înțelegeți dimensiunea, mai întâi am solicitat tuturor unităților să ne spună ce modernizări și dotări își doresc, după care am trimis proiectul pe PNRR și a fost admis”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
„Discutăm de un proiect de 51 de milioane de lei, care presupune dotări cu mobilier, cu echipamente digitale și materiale didactice. Discutăm de modernizare de laboratoare, de tablete inteligente și multe altele. Ori de câte ori este nevoie, eu voi fi alături de administrația locală, astfel încât toate aceste proiecte care au fost discutate și promovate să ajungă la maturitate”, a punctat și prefectul Virgil Nanu, președintele PSD Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!