APĂ CALDĂ PLOIEŞTI Sunt şanse mari ca licitaţia pentru desemnarea noului operator de termie din Ploieşti să se încheie zilele viitoare, însă rămân emoţii privind procedura de inventariere a bunurilor, cea de predare-primire şi cea de asigurare a personalului, în contextul în care activitatea Veolia Energie se încheie pe 13 mai. Pe durata acestei perioade de tranziţie, autorităţile par să-şi pună speranţa în bunăvoinţa actualului operator, astfel încât ploieştenii racordaţi la sistemul cenztralizat să nu rămână fără apă caldă.
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI Licitaţia este ţinută de către asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, cei doi coproprietari ai sistemului de producţie, transport şi distribuţie a agentului termic. Procedura a fost lansată la începutul anului, a fost depusă o singură ofertă, iar de câteva săptămâni suntem la etapa de evaluare. În privinţa acestei evaluări, directorul ADI Termie, Horia Tiseanu, spune că se lucrează contra cronometru, astfel încât licitaţia să se finalizeze cât mai rapid. De asta se ocupă patru persoane de la ADI, plus o firmă de consultanţă angajată special pentru această procedură, care a pus la dispoziţie trei experţi.
Horia Tiseanu: "Lucrăm contra cronometru"
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI "Nu ştiu dacă există motive de îngrijorare sau nu, pot să vă spun doar că analiza ofertei singurului ofertant se face contra cronometru. Comisia speră să finalizeze evaluarea până la finalul perioadei în care Veolia are contract. Dacă nu vor apărea probleme deosebite, sper că vom avea un nou operator la finalul acestei perioade", a declarat astăzi Horia Tiseanu, cu rezerva că procedura este încă în derulare. Acesta este şi motivul pentru care, oficial, reprezentanţii ADI şi autorităţile evită să ofere prea multe amănunte despre stadiul licitaţiei.
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI | Autorităţile au început inventarul
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI Neoficial, în schimb, au apărut unele informaţii care spun că ne-am putea aştepta să vedem o semnare a noului contract la finalul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare. Oricum, înainte de 13 mai, termenul până la care autorităţile au convenit cu Veolia Energie să asigure continuitatea. Ceea ce reprezintă o veste bună. Vestea proastă este că după semnarea contractului mai trebuie să existe o perioadă de tranziţie, de la vechiul la noul operator, iar nimeni nu poate să ştie precis cât ar urma să mai dureze acestea. Mai trebuie să existe, de asemenea, şi o inventariere a bunurilor, făcută în comun de Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Veolia Energie, unde, din nou, având în vedere complexitatea şi amploarea sistemului, e greu de spus cât va dura procedura.
Dumitru Tudone: "Nu cred c-ar trebui să existe motive de îngrijorare"
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, spune că au existat discuţii cu actualul operator, care s-ar fi arătat dispus să-l sprijine pe cel nou chiar şi după 13 mai. Părerea e împărtăţită şi de mai mulţi consilieri locali ploieşteni, care argumentează că efortul operatorului pentru a livra apa caldă este mai mic decât cel din sezonul de iarnă, când trebuie să livreze şi agent termic pentru încălzire, astfel că n-ar fi exclus, în viziunea lor, ca Veolia Energie să accepte să mai asigure apă caldă pentru o perioadă de câteva zile, până când noua firmă îşi va intra în pâine.
APĂ CALDĂ PLOIEŞTI "Din câte mi s-a adus la cunoştinţă de către colegi, la acest moment s-a depăşit etapa de evaluare tehnică, a fost transmis rezultatul evalurăii către ANAP, zilele acestea urmează să vină răspunsul, după care se va trece imediat la partea de evaluare financiară. Din punctul nostru de vedere, nu cred că ar trebui să existe niciun motiv de îngrijorare. La ultima discuţie purtată cu reprezentanţii Veolia, aceştia şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini preluarea şi, în cazul în care după preluare apar anumite dificultăţi în gestionare, să vină în sprijin şi să dea o mână de ajutor", ne-a declarat vicepreşedintele Dumitru Tudone.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!