VIDEO | Zi istorică în administraţia din Ploieşti. A avut loc prima şedinţă prin videoconferinţă la Consiliu Local

VIDEO | Zi istorică în administraţia din Ploieşti. A avut loc prima şedinţă prin videoconferinţă la Consiliu Local

Convocat marţi, Consiliul Local Ploieşti şi-a desfăşurat prima şedinţă prin videoconferinţă din istoria administraţiei locale.

În sala de şedinţe de la sediul Primăriei Ploieşti au venit, la o primă numărătoare, preşedintele de şedinţă şi alţi şase consilieri, inclusiv viceprimarul George Pană, ceilalţi aleşi locali participând la dezbateri de acasă ori de la serviciu, cu ajutorul unei aplicaţii instalate pe tabletele primite la începerea mandatului. La rândul său, primarul Adrian Dobre a lipsit din sală, luând cuvântul în timpul şedinţei tot cu ajutorul unui dispozitiv mobil.

Măsura fusese aprobată la precedenta şedinţă, printr-o hotărâre care a modificat regulamentul de funcţionare. Deşi proiectul de hotărâre a fost foarte specific cu privire la modalităţile de înregistrare în sistem şi de vot, astăzi, la prima probă adevărată, tot au existat unele comentarii şi neînţelegeri până când aleşii locali s-au acomodat cu aplicaţia şi cu modalitatea de lucru.

Şedinţa este transmisă în direct pe pagina de internet a municipalităţii, la o calitate relativ slabă a imaginii şi mai ales a conexiunii.

Image
Image
Image