Iulian Dumitrescu, preşedintele CJ Prahova, a semnat ordinul pentru începerea lucrărilor în trei dintre localitățile cuprinse în proiectul cu o valoare de aproximativ 35 de milioane de euro, de care vor beneficia zeci de mii de prahoveni, din peste 8.000 de gospodării de pe Valea Slănicului.
Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a semnat, luni, ordinul de începere a lucrărilor pentru trei dintre cele nouă localităţi cuprinse în proiectul „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic”. Este vorba despre comunele Aluniş, Ştefeşti şi Bertea, iar pentru celelalte localităţi urmează ca ordinul pentru demararea lucrărilor să fie semnat pe parcursul acestei săptămâni, a anunțat CJ Prahova.
Iulian Dumitrescu: La sfârșitul lunii decembrie vom avea gaze în casele de pe Valea Slănicului
„Mă bucur pentru oamenii de pe Valea Slănicului. Astăzi începem lucrările de execuție la rețeaua de gaze. Lucrările vor fi terminate în aproximativ 8 luni. În paralel, o să începem și licitația de concesiune pentru un operator astfel încât la sfârșitul lunii decembrie să avem gaze în casele oamenilor de pe Valea Slănicului”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Proiectul presupune construirea a aproape 300 de kilometri de rețea de distribuire a gazelor naturale și branșarea a peste 8.000 de gospodării și sedii de instituții publice din cele nouă localități.
Valoarea investiției este de aproximativ 35 milioane de euro lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Prahova.
Lucrările urmează să fie finalizate până pe 31 decembrie 2023.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!