Virgil Nanu, președinte CJ Prahova: „Până la sfârșitul anului, Valea Slănicului va fi racordată la sistemul național de gaze”. A fost semnat contractul

gaze valea slănicului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mii de gospodării de pe Valea Slănicului vor beneficia de alimentare cu gaze, odată cu conectarea rețelei la sistemul național de transport, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean Prahova.

 

Luni, conducerea CJ Prahova a semnat contractul pentru realizarea conexiunii rețelei de distribuție a gazelor naturale din Valea Slănicului la sistemul național de transport operat de TRANSGAZ. Aceasta ar fi ultima etapă din proiectul derulat în Slănic și în comunele Cocorăştii Mislii, Vâlcăneşti, Cosminele, Dumbrăveşti, Vărbilău, Aluniş, Stefeşti, Bertea, în cadrul căruia a fost construită o rețea modernă de distribuție, de 297,88 km.

„Noul contract vizează realizarea unei conexiuni de 21 km între rețeaua locală și sistemul național de transport, pentru a permite livrarea efectivă a gazului în cele nouă localități. Contractul a fost încheiat cu Asocierea ACVATOT SRL – CONI SRL, are o valoare de 44.265.531 lei (fără TVA) și prevede două luni pentru proiectare, urmate de patru luni pentru execuția lucrărilor, începând de la obținerea autorizației de construire”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), va deservi direct peste 8.000 de gospodării și 118 instituții publice, inclusiv școli, grădinițe, dispensare și sedii administrative.

„Până la sfârșitul anului, Valea Slănicului va fi racordată la sistemul național de gaze. Nu este doar un proiect tehnic, ci o promisiune pe care o facem comunității. Este o investiție în confort, siguranță și dezvoltare durabilă,” a declarat Virgil Nanu, președintele CJ Prahova.

 

Image
Image