Ioana Rădulescu

Polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat tras pe dreapta, pe DN1, după ce vehiculul său a f...

Accidentul de joi seară, de pe DN1B, ar fi fost provocat de un șofer care a efectuat o manevră de întoarcere. Trei persoane, din a doua...

Terenurile de sport de la Parcul Municipal Vest vor fi administrate, de acum, de CSM Ploiești. Modificarea a fost aprobată de consilierii...

Un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune, joi dimineață, pe DN1B, în apropiere de Ploiești.

Deputatul de Prahova Bgdan Toader, președintele PSD Ploiești, a anunțat că, „din responsabilitate față de oameni”, social-democra...

Consiliul Local Ploiești se reunește astăzi într-o ședință care are pe ordinea de zi propunerea privind contractarea unui împrumut ...

Consiliul Județean și Prefectura Prahova monitorizează situația de la Câmpina, unde o porțiune din DJ101R (Bd. Carol I) s-a prăbuși...

Termo Ploiești a anunțat că a oprit apa caldă și căldura pentru mai mulți consumatori din municipiu, în vederea remedierii unei ava...

Două hotărâri au fost adoptate de Consiliul Local Ploiești în două ședințe tensionate care au avut loc vineri, respectiv astăzi. A...