Vineri, 09 August 2019 10:42

Spectacolul „Carmina Burana” , pe primul DVD lansat de Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești depune eforturi constante pentru a ține pasul cu tehnologia și pentru a aduce proiectele sale culturale aproape de oameni. Un nou pas va fi făcut prin lansarea primului DVD al instituției, care  va conţine înregistrarea cantatei scenice „Carmina Burana” de Carl Orff , pusă în scenă de Filarmonica „Paul Constantinescu” la Casa de Cultură a Sindicatelor într-o distribuţie de excepţie. Pentru acest eveniment, orchestrei simfonice, conduse de maestrul Tiberiu Soare i s-au alăturat Corul de copii al Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, dirijat de prof. Mihai Nae, Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, prin sprijinul Domnului Manager, Gabriel Zamfir. Soliști au fost  Ramona Păun, Ştefan Ignat şi Cezar Ouatu.

Concertul a fost un real succes, inclusiv din punct de vedere vizual, deoarece prestaţia artiştilor a fost susţinută de lumini arhitecturale. Evenimentul a fost înregistrat cu aparatură de ultimă generaţie din dotarea Studioului Filarmonicii și filmat cu 11 camere video, urmând ca DVD-ul să poată fi achiziţionat din Librăriile Cărturești și Humanitas. Proiectul se bucură de sprijinul casei de discuri A&A Records, iar realizarea lui a fost posibilă datorită contribuției Marthei Maria Mocanu, de la BES România, o susţinătoare cu vechime a vieţii culturale ploieştene.

 

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.